EGAL MINCINOS, DECIS ŞI DE ARBITRI: FCM BACĂU – VICTORIA BRĂNEŞTI 1-1 (0-0)


FCM Bacău a terminat la egalitate, 1-1, partida disputată pe teren propriu împotriva liderului seriei I, Victoria Brăneşti, la capătul unui joc spectaculos. Am asistat, probabil, la cea mai bună repriză a băcăuanilor din actuala ediţie de campionat, este vorba de prima, una în care, paradoxal, nu au marcat.
Băcăuanii au ratat exasperant, Doboş, Taban şi Vraciu fiind protagoniştii unor ocazii monumentale, primii doi în situaţie de unu la unu cu portarul advers. Mai mult, în min. 41, profitând de o gafă a lui Fulea, Răduţoiu a interceptat un balon la 16 metri, a driblat portarul şi, în loc să înscrie în poarta goală, i-a lăsat balonul lui Câmpeanu, care a fost blocat.
Nu-i mai puţin adevărat că şi oaspeţii au irosit o ocazie uriaşă în min. 43, când lobul lui Oprea a întâlnit transversala porţii apărată de Manea.
Oaspeţii au început mai bine mitanul secund, deschizând scorul în min. 53 după o frumoasă acţiune personală a celui mai bun jucător al Brăneştiului, Nicoară, care a şutat din 6 metri pe sub Manea. Golul le-a turnat plumb în picioare gazdelor, care au acuzat şocul, iar Manea şi-a salvat echipa de la un al doilea gol primit, în minutele 59 şi 60.
Egalarea a venit în minutul 67, când Stoicescu a respins în faţă lovitura de cap a lui Vraciu, iar Taban, pe fază, a introdus balonul în plasă din apropiere.
Elevii lui Gheorghe Poenaru au prins aripi, s-au aruncat peste adversari, însă au fost „executaţi” de cei trei tâlhari în negru, în special de mihai prodan, arbitrul de centru. Astfel, în minutul 75, Adrian Câmpeanu a câştigat prim-planul la un duel cu Bar, a preluat la 18 metri de poarta adversă şi a fost cosit de fundaşul advers, însă banditul din Cluj Napoca a lăsat jocul să continue.
De altfel, până la final, atât Prodan, cât şi asistenţii, au făcut totul pentru ca echipa oaspete să plece neînvinsă de la Bacău.
FCM BACĂU: Manea – Mihălăchioaie, Vajou (min. 61 Marchiş), Adăscăliţei (min. 55 Dediu), Carnariu – Răduţoiu, Taban, Spiridon, Doboş – Câmpeanu (min. 75 Cojocaru), Vraciu. Antrenor: Gheorghe Poenaru.
VICTORIA BRĂNEŞTI: Stoicescu – Fulea, Bar, Isac, Nicola – Ispir (min. 52 Avram), A. Chiriţă (min. 84 Velicu), Olariu (min. 75 Popa), Nicoară – Coman, Oprea. Antrenor: Ilie Stan.
Arbitru: Mihai Prodan (Cluj-Napoca). Asistenţi: Bogdan Hârlab (Braşov), Cătălin Teodor (Brăila). Observatori: Ioan Mureşan (Bucureşti), Stan Gheorghiu (Focşani).
Din păcate, greşelile arbitrilor împotriva echipei lui Gheorghe Poenaru au devenit un fenomen curent, eroii negativi ai zilei fiind purtătorii ilegali de fluier şi fanioane Prodan, Hârlab şi Teodor, cei care au făcut totul pentru ca echipa comunală să plece neînvinsă de la Bacău.
Vom reveni cu amănunte.

3 comentarii la „EGAL MINCINOS, DECIS ŞI DE ARBITRI: FCM BACĂU – VICTORIA BRĂNEŞTI 1-1 (0-0)”

  1. doar banditul de arbitru, asistentii si-au facut datoria cu o exceptie in prima repriza…pentru cine nu cunoaste, asistentul din brasov i-a aratat din corp faptul ca a fost fault, numai ca centralul nu a tinut cont de parerea acestuia

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.