Din păcate, primul pas către o ruşinoasă excludere din campionat a echipei-fanion a municipiului Bacău a fost făcut.
După refuzul echipei Steaua II de a reprograma partida de sâmbătă, 20 martie, FCM Bacău a anunţat că nu se va prezenta la meci, pe care-l va pierde la masa verde. „În contextul actual, am făcut o încercare şi am vorbit cu cei de la Steaua sperând să fie de acord să amânăm meciul de sâmbătă. Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a: FCM Bacău – Steaua II 0-3”
Categorie: Liga a II-a
S-AU AMÂNAT ETAPELE DIN LIGILE A II-A ŞI A III-A LA FOTBAL
Casa Fotbalului a găzduit azi, 11 martie a.c., o nouă şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.
Printre altele, s-a aprobat:
1. Reprogramarea etapelor care urmau să se dispute la sfârşitul acestei săptămâni în cadrul campionatului naţional, Ligile a II-a şi a III-a, precum şi a jocurilor oficiale de juniori şi feminin.
2. Calendarul competiţional pentru sezonul 2010-2011. Continuă lectura „S-AU AMÂNAT ETAPELE DIN LIGILE A II-A ŞI A III-A LA FOTBAL”
Gheorghe Poenaru: „Poate că a fost mai bine că gazdele au primit un penalty cadou”
Chiar dacă la limită, o victorie e o victorie şi l-am rugat pe antrenorul principal al echipei FCM Bacău să facă o analiză a meciului de la Breaza.
„A fost un meci greu, cu o echipă disperată, care practic îşi juca ultima şansă de a rămâne în Liga a II-a. Terenul a fost extrem de greu, din cauza vremii şi de aici a rezultat un meci de mare uzură, de mare încărcătură fizică, cu mai puţine realizări tehnico-tactice”, a spus Gheorghe Poenaru pentru bacaulsportiv.ro. Continuă lectura „Gheorghe Poenaru: „Poate că a fost mai bine că gazdele au primit un penalty cadou””
Victorie în condiţii vitrege: Tricolorul Breaza – FCM Bacău 1-2 (0-0)
FCM Bacău a izbutit o victorie în condiţii de iarnă, la penultima clasată, Tricolorul Breaza. După o primă repriză albă şi la propriu şi la figurat, partida a fost animată de o decizie eronată a arbitrului craiovean Eduard Constantinescu, în minutul 60. Atunci, mardeiaşul din Bănie nu a sancţionat un fault clar la Ignătescu, dar a dictat penalty după ce balonul a sărit în mâna lui Taban.
Liuba a transformat lovitura de pedeapsă, iar elevii lui Ghiţă Poenaru s-au aruncat în atac, Continuă lectura „Victorie în condiţii vitrege: Tricolorul Breaza – FCM Bacău 1-2 (0-0)”
Gheorghe Poenaru: „Ne dorim victoria, dar se pare că vom juca pe un teren aproape impracticabil”
După remiza de pe teren propriu cu ultima clasată din seria I a Ligii a II-a, FCM Bacău se deplasează pe terenul penultimei clasate, Tricolorul Breaza.
„Va fi un meci destul de greu, fiindcă gazdele îşi joacă una din ultimele şanse de salvare. Din păcate, la Breaza ninge de rupe pământul şi se pare că vom juca pe un teren aproape impracticabil, care va dezavantaja echipa noastră”, a declarat antrenorul băcăuan Gheorghe Poenaru pentru bacaulsportiv.ro. Antrenorul FCM-ului a spus că obiectivul echipei sale în deplasarea Continuă lectura „Gheorghe Poenaru: „Ne dorim victoria, dar se pare că vom juca pe un teren aproape impracticabil””
FCM Bacău va fi arbitrată de mardeiaşul din Craiova
După ce au fost victimele constănţeanului Adrian Midişan, care le-a anulat vinerea trecută un gol valabil în partida cu CSM Râmnicu Sărat, elevii lui Gheorghe Poenaru vor avea parte sâmbătă, la Breaza, de un alt personaj pitoresc al lumii arbitrilor.
Astfel, partida Tricolorul Breaza – FCM Bacău, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii a II-a, va fi condusă la centru de Eduard Constantinescu, nimeni altul decât cel care, la jumătatea lunii ianuarie, a ţinut capul de afiş al presei mondene, Continuă lectura „FCM Bacău va fi arbitrată de mardeiaşul din Craiova”
VIDEO, Fotbal, Liga a II-a: CE HOŢIE !!!
Site-ul www.bacausport.ro a publicat astăzi o înregistrare video a fazei din partida FCM Bacău – CSM Rm. Sărat, în urma căreia Vajou a marcat, golul fiind anulat la semnalizarea asistentului constănţean Adrian Midişan. Continuă lectura „VIDEO, Fotbal, Liga a II-a: CE HOŢIE !!!”
I-a orbit lanterna: FCM Bacău – CSM Rm. Sărat 0-0
Elevii lui Gheorghe Poenaru au pornit cu stângul în sezonul de primăvară, deşi au primit vizita ultimei clasate din seria I a Ligii a II-a. Antrenorul băcăuan a surprins cu o formulă de start având doi mijlocaşi centrali cu profil defensiv, Spiridon şi Taban, context în care ocaziile au fost foarte rare. E-adevărat că băcăuanii au şi înscris, prin Vajou, după o lovitură liberă executată de Doboş, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Fază controversată, care va fi lămurită probabil Continuă lectura „I-a orbit lanterna: FCM Bacău – CSM Rm. Sărat 0-0”
În nocturnă cu lanterna roşie (FCM Bacău – CSM Rm. Sărat, stadion „Municipal”, ora 17.30)
După o pauză de aproape 3 luni, Liga a II-a la fotbal se reia cu meciul de la Bacău, dintre FCM şi ultima clasată din seria I, CSM Râmnicu Sărat. Formaţia lui Gheorghe Poenaru se prezintă în faţa suporterilor cu câteva noutăţi (Răduţoiu, Marchiş, Coman, Eudean), dar şi cu un singur meci disputat anul acesta pe un teren cât de cât mai acătării, cel de vinerea trecută, cu Municipal Petrotub Roman.
Antrenorul principal al băcăuanilor nu va putea conta pe portarul Manea (ars la propriu într-un club) şi nici pe juniorii convocaţi Continuă lectura „În nocturnă cu lanterna roşie (FCM Bacău – CSM Rm. Sărat, stadion „Municipal”, ora 17.30)”
FCM BACĂU – DELTA TULCEA 2-0 (1-0): Două trasoare pentru trei puncte
FCM Bacău a rezolvat cu brio ultima partidă din acest an, în faţa unui adversar deloc facil, în fapt o formaţie cu cea mai bună defensivă din Liga a II-a. N-a fost deloc simplu, dar băieţii au interpretat cu brio partitura imaginată de Ghiţă Poenaru, foarte inspirat în maniera de abordare Continuă lectura „FCM BACĂU – DELTA TULCEA 2-0 (1-0): Două trasoare pentru trei puncte”