Antrenorul Gheorghe Poenaru a lichidat conturile cu societatea comercială FCM Bacău S.A., având ca acţionar majoritar Consiliul local Bacău, cea care a decis retrogradarea, la masa verde, a formaţiei FCM Bacău. „Am primit o hârtie prin care sunt înştiinţat că respectiva societate comercială s-a dizolvat şi, în consecinţă, contractul meu îşi încetează valabilitatea. Oricum, e totală nebuloasă ce se întâmplă acolo”, a declarat tehnicianul băcăuan pentru bacaulsportiv.ro.
Poenaru va rămâne, mai mult ca sigur, antrenorul FCM-ului, cu diferenţa că echipa aparţine acum Asociaţiei Sportive FCM Bacău. „Ne-am înţeles, nu mai sunt neclarităţi, e doar o chestiune de zile până vom semna şi contractul”, a spus vechiul şi noul antrenor al lui FCM Bacău.
Continuă lectura „Gheorghe Poenaru va semna în curând cu FCM Bacău”
Categorie: FCM Bacau
Mondosport – FCM Bacău şi FC Zagon – Willy, în faza a II-a a Cupei României Timişoreana
Federaţia Română de Fotbal a publicat luni, pe propriul site, programul partidelor din cadrul fazei a II-a a Cupei României Timişoreana, ediţia 2010-2011. Astfel, CS Willy va fi nevoită să facă o deplasare de 135 de kilometri, până la Zagon, în judeţul Covasna, pentru a juca împotriva formaţiei care, în etapa precedentă, a trecut cu 2-1 de CSM Focşani.
Intrată direct în această fază a competiţiei, FCM Bacău va evolua împotriva formaţiei Mondosport, aceasta din urmă având calitatea de gazdă. Teoretic, Mondosport dispută partidele de pe teren propriu la Răcăciuni, însă nu e exclus Continuă lectura „Mondosport – FCM Bacău şi FC Zagon – Willy, în faza a II-a a Cupei României Timişoreana”
Daniel Scânteie: „Am avut şase jucători sub 21 de ani în primul 11 şi asta spune multe”
Partida amicală dintre FCM Oneşti şi FCM Bacău a consemnat debutul, în poarta băcăuanilor, al portarului David Stamatin, adus de la Jiul Petroşani, a cărui evoluţie a fost considerată promiţătoare de staff-ul băcăuanilor. Cât priveşte linia defensivă, a revenit Eudean, dar la acest capitol ar mai fi de lucru. „Nu ne-a interesat scorul ci jocul echipei noastre. Dacă în faza ofensivă am avut multe realizări, în faza defensivă mai avem probleme”, a declarat preşedintele Daniel Scânteie pentru bacaulsportiv.ro.
Continuă lectura „Daniel Scânteie: „Am avut şase jucători sub 21 de ani în primul 11 şi asta spune multe””
Ploaie de goluri: FCM Oneşti – FCM Bacău 1-6 (0-4)
FCM Bacău a dat recital în cel de-al doilea amical al verii, susţinut în deplasare, pe terenul viitoarei colege de serie din Liga a III-a, FCM Oneşti. După numai zece minute, Boghian a deschis scorul cu o frumoasă lovitură de cap, după o centrare a lui Luncanu. Nouă minute mai târziu, acelaşi Boghian a dublat avantajul băcăuanilor, cu un şut plasat din careul de 16 metri. În minutul 39, Boghian face hat-trickul, cu un lob peste portarul advers, de la 14 metri. În ultimul minut al primei reprize, Codreanu a stabilit scorul pauzei, cu un şut plasat de la 18 metri.
La zece minute după reluarea jocului, Luncanu a marcat al cincilea gol al FCM-ului, cu un şut plasat de la 14 metri, Continuă lectura „Ploaie de goluri: FCM Oneşti – FCM Bacău 1-6 (0-4)”
Gheorghe Poenaru va antrena pe FCM Bacău
Gheorghe Poenaru este antrenorul cu care FCM Bacău va ataca revenirea în Liga a II-a în sezonul următor. „Aşteptăm ca domnul Poenaru să-şi rezolve problemele cu cealaltă grupare, după care va trece la cârma echipei noastre. Ne-am propus ca, în doi ani, să aducem această echipă acolo unde a fost odată”, a declarat preşedintele FCM Bacău, Daniel Scânteie, pentru bacaulsportiv.ro.
Contactat de Bacăul Sportiv, tehnicianul băcăuan a confirmat spusele lui Daniel Scânteie: „Din păcate, nu reuşesc să dau de nimeni dintre factorii de decizie ai societăţii cu care am avut contract, pentru a încheia conturile. În orice caz, Continuă lectura „Gheorghe Poenaru va antrena pe FCM Bacău”
FCM Bacău a pierdut primul amical al verii
Vineri, la Târgu Neamţ, FCM Bacău a disputat primul amical al verii, împotriva divizionarei secunde Ceahlăul Piatra Neamţ.
„Deşi lotul nostru s-a reunit doar de 10 zile, am ales acest adversar, deşi aveam la îndemână variante mai simple, pentru a ne face o idee cât mai bună asupra lotului de jucători pe care-l avem la dispoziţie Continuă lectura „FCM Bacău a pierdut primul amical al verii”
Apostol, Codreanu şi Doboş vor fi înregimentaţi de FCM Bacău
FCM Bacău este pe punctul de a transfera trei jucători cu vechi state în primele două eşaloane, în tentativa de revenire rapidă în Liga a II-a. Astfel, Ştefan Apostol, Cornel Codreanu şi Marius Doboş sunt gata să semneze contractele cu gruparea băcăuană. „În proporţie de 90%, transferurile sunt rezolvate, vor fi contracte pe câte trei ani de zile, aşa cum intenţionăm să fie toate angajamentele Continuă lectura „Apostol, Codreanu şi Doboş vor fi înregimentaţi de FCM Bacău”
FCM Bacău l-a cooptat pe Corneliu Costinescu
Conducerea FCM Bacău a făcut o mutare spectaculoasă, prin cooptarea, în calitate de consilier, a lui Corneliu Costinescu, fost conducător al grupării băcăuane în perioada 1974-1990 şi fost membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.
„Consider cooptarea domnului Costinescu drept o mişcare de bun augur şi sunt convins că ne va fi de mare ajutor implicarea în cadrul clubului nostru a unei persoane cu experienţa dumnealui”, a declarat preşedintele FCM Bacău, Daniel Scânteie, pentru bacaulsportiv.ro. Continuă lectura „FCM Bacău l-a cooptat pe Corneliu Costinescu”
Daniel Scânteie: „Zilele următoare vom avea antrenor principal”
Luni dimineaţă, lotul formaţiei FCM Bacău s-a reunit pentru prima şedinţă de pregătire în vederea sezonului 2010-2011. La apel au răspuns 18 jucători, o parte dintre aceştia fiind componenţi ai echipei şi în sezonul trecut: Cătălin Vraciu, George Taban, Ionuţ Mihălăchioaie şi Cosmin Bejan. De asemenea, Gabriel Boghian a revenit după împrumutul la FC Botoşani.
La antrenament au fost prezenţi şi jucători Continuă lectura „Daniel Scânteie: „Zilele următoare vom avea antrenor principal””
FCM Bacău se reuneşte luni
Exclusă din Liga a II-a din cauza celor două neprezentări din sezonul precedent, formaţia FCM Bacău şi-a programat reunirea lotului luni dimineaţă, de la ora 10.30, la stadionul „Municipal”.
Cu o nouă conducere executivă, fostul atacant Daniel Scânteie fiind noul preşedinte, formaţia băcăuană va evolua pentru prima dată în Liga a III-a, primul antrenament urmând să fie condus de Continuă lectura „FCM Bacău se reuneşte luni”