I-au pus la respect pe campioni: Ştiinţa MD Bacău – HCM Constanţa 28-24 (12-12)


Ştiinţa a continuat în crescendo evoluţiile de la Cupa Municipiului Bacău, cu un meci aproape perfect în faţa campionilor de la HCM Constanţa. Se poate spune că băcăuanilor le-a ieşit aproape totul, începând de la forma excelentă a celor doi portari, continuând cu defensiva impenetrabilă, cu nenumăratele recuperări transformate în contraatacuri devastatoare, cu „trasoarele” interilor noştri, dar şi cu golurile spectaculoase ale lui Gurkovsky.
Partida a început sub semnul echilibrului, cu Tărâţă din nou excelent, mergându-se cap la cap până la 6-6 (min. 14), asta şi din cauza ghinionului lui Moskalenko, care a şutat de 4 ori în bară. Constănţenii au preluat apoi conducerea (9-11, min. 22), însă prima repriză s-a încheiat la egalitate, în principal datorită duo-ului Tamaş-Tărâţă.
În repriza secundă, băcăuanii au intrat pe teren mai determinaţi, s-au apărat impecabil (excelentă prestaţia lui Adrian Sipos), Shota a închis şi el poarta, Gabriel Bujor a marcat doar o dată, dar a recuperat baloane cu nemiluita, astfel încât Ştiinţa a condus şi la 7 goluri: 25-18 (min. 51), 26-19 (min. 54), 27-20 (min. 55).
Finalul jocului a ridicat tribuna în picioare, salutând cu entuziasm o victorie convingătoare, la capătul unui joc frumos.
ŞTIINŢA: Tamaş (8 interv.), Tevzadze (9 interv.) – Gurkovsky (6), Tărâţă (4), Ghiţă (4), Moskalenko (3), Rotaru (3), Păunică (2), Zilvinas (2), Dospinescu (2), Manea (1), G. Bujor (1), Sipos, Dinescu, M. Bujor, Iancu. Antrenor: Gabriel Armanu.
HCM CONSTANŢA: Stănescu (8 interv.), Şelaru (5 interv.) – Toma (8), Mureşan (3), Onyejekwe (3), Buricea (2), Sadoveac (2), Angelovski (2), Schuch (2), Stavrositu (1), Mocanu (1), Sabou, Csepreghi, Adzic, Nicolae. antrenor: Jovica Cvetkovic.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.