FCM Bacău a dat recital în cel de-al doilea amical al verii, susţinut în deplasare, pe terenul viitoarei colege de serie din Liga a III-a, FCM Oneşti. După numai zece minute, Boghian a deschis scorul cu o frumoasă lovitură de cap, după o centrare a lui Luncanu. Nouă minute mai târziu, acelaşi Boghian a dublat avantajul băcăuanilor, cu un şut plasat din careul de 16 metri. În minutul 39, Boghian face hat-trickul, cu un lob peste portarul advers, de la 14 metri. În ultimul minut al primei reprize, Codreanu a stabilit scorul pauzei, cu un şut plasat de la 18 metri.
La zece minute după reluarea jocului, Luncanu a marcat al cincilea gol al FCM-ului, cu un şut plasat de la 14 metri, după centrarea lui Furtună. Gazdele au înscris golul de onoare cu cinci minute înainte de final, atunci când Botezatu a punctat cu un şut la rădăcina barei, de la 20 de metri. Scorul final al întâlnirii a fost stabilit de Hrimiuc, în minutul 89, care a plasat balonul cu latul, de la 10 metri, pentru un 6-1 care nu mai necesită alte comentarii.
FCM Bacău s-a prezentat la Oneşti cu o echipă solidă, în care experienţa lui Codreanu, Apostol şi Doboş s-a îmbinat perfect cu tinereţea unor fotbalişti precum Luncanu, Vraciu sau Boghian.
FCM Oneşti : Bălan – Corman, Breniuc, Hanga, Talanca – Brăescu, Tofan, Sofronie, Talpan – Stratulat, Cr. Borcescu. Au mai jucat: Ştirbu, Baboi, Botezatu, Mihalache şi Despan. Antrenori: Florin Pavel şi Costică Ene.
FCM Bacău: Stamatin – Mihălăchioaie, Eudean, Aghirorghesei, Codreanu – Luncanu, Şt. Apostol, Taban, Doboş – Vraciu, Boghian. Au mai evoluat: Roca, Furtună, Întuneric, Puşcaşu, Huiban, Bejan şi Hrimiuc. Antrenor: Vasile Jercălău.
Asta e echipa lui Sechelariu? Sau noua echipa a primariei? Ca nu mai inteleg, cand scrieti SC Bacau, SCM Bacau, FCM Bacau, ce sa mai inteleaga lumea. Nicio informatie clara.
Deci SC Bacău (care momentan nu există din punct de vedere juridic) e finanţată de Consiliul local, iar FCM Bacău e formaţia lui Dumitru Sechelariu.