Știința Bacău și CSM Târgoviște nu s-au dezmințit nici luni seară, oferind un nou meci spectaculos, al cărui deznodământ s-a decis după mai bine de două ore de joc. Pentru prima dată în acest sezon, echipa dâmbovițeană a obținut victoria, după ce a avut 2-0 la seturi, au fost egalate, iar băcăuancele au avut 10-6 în tie-break.
Știința a intrat cu avantaj minim la primul time-out tehnic al meciului, dar gazdele au revenit și au intrat cu 3 puncte avans la al doilea timp tehnic. Mai precisă în atac, CSM Târgoviște și-a adjudecat setul inaugural la 20. În setul al doilea, băcăuancele au punctat de 5 ori consecutiv de la 0-2, însă gazdele au revenit și au condus cu 8-6 și 16-12. Știința s-a apropiat la 19-21 și 23-24 după două atacuri în aut ale Sarei Klisura, însă tot extrema sârbă a închis setul.
Setul al treilea a avut o desfășurare foarte interesantă: gazdele au început în trombă și au condus cu 4-0 și 8-5. După primul time-out tehnic, ”studentele” au izbutit o senzațională serie de 10 puncte pe serviciul Cristinei Cazacu, destabilizând decisiv echipa gazdă. Așa s-a făcut că, pe serviciul foarte bun al Denisei Rogojinaru, Cristina Cazacu a închis setul la un categoric 25-13.
Grație unui blocaj eficient, echipa profesorului Florin Grapă a început excelent și setul al patrulea, desprinzându-se la 7-3, 10-4 și 16-9. După al doilea time-out tehnic, gazdele au punctat de 3 ori consecutiv pe serviciul lui Collar, obligându-l pe tehnicianul băcăuan să solicite time-out, decizie inspirată, fiindcă, la reluare, spanioloaica a servit în fileu. Târgoviștencele s-au apropiat la 17-19 pe serviciul croatei Brcic, însă Știința s-a desprins din nou la 21-17, 23-19 și 24-20. Finalul de set a fost incendiar, gazdele venind la 23-24, dar un blocaj al tandemului Cazacu – Otasevic la Collar a trimis partida în tie-break.
Știința s-a desprins la 3-0 în setul decisiv, Dragan Nesic a cerut time-out, dar scorul a devenit 6-1 pentru băcăuance după o dublă a ridicătoarei Brcic. Oaspetele au avut 4 puncte avans la schimbarea terenurilor, iar antrenorul gazdelor și-a consumat al doilea time-out la 6-10, elevele sale au punctat de două ori la rând, obligându-l pe Florin Grapă să ceară și el timp de odihnă. CSM a egalat, însă, la 10, chiar dacă antrenorul băcăuan făcuse dubla schimbare a ridicătoarei și universalului, trimițându-le în teren pe Zburova și Bălțatu. Pe fondul impreciziilor adversarelor în atac, băcăuancele nereușind să pună mingea jos, târgoviștencele s-au desprins la 14-11, partida fiind închisă de o bombă expediată de Milagros Collar.
Pentru Știința urmează o nouă partidă tare, duminică, de la ora 11.45, pe teren propriu, cu CSM București. Altfel, spus, cu toții la sală !
CSMT (4 puncte din serviciu, 61 atac, 14 blocaje, 22 erori adversar; 8 servicii greșite): Calotă 1 punct, Collar 36, Sobo 9, Ivanof 5, Trică 13, Klisura 12, Cebic – libero. Au mai jucat: Brcic 3, Marciu. Antrenor: Dragan Nesic.
ȘTIINȚA (3 puncte din serviciu, 49 atac, 17 blocaje, 36 erori adversar; 7 servicii greșite): Zburova, Perovic 4, Faleș 14, Otasevic 10, Rogojinaru 13, Cazacu 12, Albu – libero. Au mai jucat: Moisa 5, Radu 8, Bălțatu 2, Sipic 1. Antrenor: Florin Grapă.
Celelalte meciuri ale etapei a XVI-a: Dinamo București – CSM Lugoj 3:0, Volei Alba Blaj – SCMU Craiova 3:0, Unic Piatra Neamț – SCM Pitești 3:0, CSM București – Penicilina Iași 3:0 și CSU Galați – CSU Medicina Tg. Mureș 0:3.
Clasament: Clasament: 1. Blaj 45p, 2. ȘTIINȚA 38p, 3. CSM București 38p, 4. Târgoviște 35p (15 jocuri), 5. Dinamo 29p, 6. Unic 23p, 7. Medicina 20p, 8. Penicilina 18p, 9. Lugoj 17p, 10. Pitești 14p, 11. Galați 5p, 12. Craiova 3p.
Etapa a XVII-a (11-12 februarie): Știința Bacău – CSM București (duminică, ora 11.45), CSU Galați – Dinamo București, CSU Medicina Tg. Mureș – CSM Târgoviște, Penicilina Iași – Unic Piatra Neamț, SCM Pitești – Volei Alba Blaj și SCMU Craiova – CSM Lugoj.