Voleibalistele junioare de la CSS Bacău au obținut miercuri prima victorie din noul campionat. În restanța disputată pe teren propriu cu CSS Unirea Iași, băcăuancele s-au impus în trei seturi, în alcătuirea: Isabela Demșa (cpt.), Alexandra Bacoiu, Rafaela Toma, Mădălina Iacobiță, Alexandra Cucu, Crina Bîrgu, Alexandra Răucă – libero. Au mai jucat Mădălina Boboc, Oana Popescu, Andreea Ghiurcă și Denisa Mândrilă. Antrenori: Traian Șnel și Dumitru Matanie.
A fost primul meci pe teren propriu din actualul campionat, un meci pe care îl anticipam dificil și în care adversarul ne-a pus probleme în seturile 2 și 3. Le felicit pe fetele mele pentru jocul foarte bun din setul 1 și pentru puterea de luptă și concentrarea din finalurile seturilor 2 și 3. Ne așteaptă un campionat dificil, în care fiecare meci va fi greu, dar sper să reușim să ne îndeplinim obiectivul de a accede la turneul final, adică în primele 6 echipe ale țării. Traian Șnel