Voleibalistele de la Știința Bacău au disputat joi după-amiază un meci de verificare în compania Penicilinei Iași. Cu efectivul serios diminuat de preliminariile campionatelor europene și de întoarcerea americancei DeGeest la Lugoj, formația băcăuană a ”împrumutat” pentru acest joc o centrală de la echipă adversă, Melinda Șipoș. Știința s-a impus cu 3:0 (14, 16, 16), în alcătuirea: Zburova (Moisa), Lupu, Șipoș, Radu, Bălțatu, Filipaș (Matache), Manu – libero. Săptămâna viitoare, băcăuancele se vor deplasa la Tîrgu Mureș, unde vor evolua în cadrul Cupei Ardealul, competiție la care vor mai participa CSU Medicina, Volei Alba Blaj, CSM Târgoviște, Penicilina și Unic Piatra Neamț.