Bacăul se află la un moment de răscruce în ceea ce privește sportul de performanță, în pericol să dispară din cauza subfinanțării. Din cauza unor greșeli sau prostii sau cum altfel doriți, făcute în trecut, există tentația de a trage heblul, ceea ce ar fi o la fel de mare eroare.
Faptul că, în România, sportul de performanță este dependent de banii publici este un truism. E de-ajuns să privim marile performanțe internaționale de după ’89, dar și cluburile de la care provin campionii/campioanele. Excepția care întărește regula e fotbalul, dar numai fiindcă investitorilor le fac cu ochii milioanele de euro din Champions League, după care… potopul, vezi cazurile Unirea Urziceni sau Oțelul Galați.
Există, în acest moment, o mulțime de performanțe la nivel de juniori și voi face referire aici la sporturile de echipă, deși și cele individuale sunt în top. Voleiul fete, spre exemplu, are două generații foarte bune, una dintre ele campioană națională în 2015 și eliminată anul acesta doar de un regulament strâmb. Voleiul masculin se află în plin reviriment, în contextul revenirii în primul eșalon și a titlului național universitar recent cucerit. Handbalul băieți are parte de o piramidă fără precedent, cu echipe de la juniori I până la juniori IV, trei dintre acestea ajungând anul acesta la turnee finale. La fotbal, de asemenea, Sport Club Bacău construiește durabil la nivel de copii și juniori.
Toți acești copii au, însă, nevoie de modele pe care să le vadă, să le atingă. Toate fetițele care au pășit în sala de volei au făcut-o pentru că au avut ocazia să vadă pe viu super-jucătoare ca Mimi Sosa, Kim Staelens, Alexandra Sobo și celelalte cu care profesorul Florin Grapă (sir Alex Ferguson de Bacău) stă de 25 de ani în topul voleiului feminin. Toți băieții care au venit la handbal, din Bacău sau din alte orașe către Bacău, au făcut-o fiindcă aici s-a jucat la cel mai înalt nivel. Fiindcă am avut o echipă care s-a bătut de la egal la egal cu granzii și care a adus în cupele europene campioni mondiali ca Entrerrios, Maqueda și Rivera. Fotbalul, pe de altă parte, e singurul sport care poate aduce în tribune 25.000 de oameni, iar Sport Club Bacău, cu o echipă de tineri, neplătiți cu lunile, fără un stadion acceptabil, s-a prezentat onorabil.
Da, băcăuanii au nevoie de apă ieftină, de drumuri asfaltate, de parcări și de curățenie, multă curățenie. Însă un oraș civilizat, modern, nu poate exista fără sport, atât la nivel de copii și juniori, cât și la nivel de înaltă performanță. Sportul e cel mai bun ambasador, sportul e un soi de drog al maselor, iar băcăuanii sunt mari consumatori. Dragi aleși, cântăriți cu maximă precauție, înainte să distrugeți ceva ce cu greu se va mai putea repara. Nu omorâți sportul băcăuan !
Un articol foarte bun si un semnal către noii conducători ai orașului.Bravo Nea Costine eu sper sa il citească cine trebuie si mai mult sa il înțeleagă.
Din ce a declarat pana acum noua administratie nu a facut nici o referire la sporturile de echipe. Sper si eu ca cei care vin la putere sa fie constienti de ceea ce exista. Cu putina inteligenta si marketing noua putere ar putea chiar profita de rezultatele acestor echipe, cu conditia sa le sustina.
Despre atletism sau natatie, cu multilple medalii internationale nu se mai vorbeste?
Am precizat că mă refer doar la sporturile de echipă, dar și că cele individuale au rezultate.
Bani publici la sport, ok. Dar nu „fara numar” cum a fost pana acum. Nu de alta dar nu mai am chef sa vad ca banul public trece prin nu stiu ce pseudo asociatie din care un sfert ajunge la beneficiarul de drept si celelalte trei se duc la unii „smecheri”. Asta ca sa nu mai evoc salariile „exagerate” care au fost acordate unor sportivi cu realizari mai mult sau mai putin notabile. Daca e nevoia atat de mare exista si sector privat. Si cand spun toate astea ma refer la nivel de tara, ca peste tot e aceeasi buba, nu doar la Bacau. Avem alte prioritati ca oras si tara: pentru a putea aduce marile echipe ar fi frumos sa avem si pe unte le transporta, cum fac ele cand iesim noi in Europa. Si daca tot vorbim de euroba, sunt orase cu performante notabile an de an in handbalul european si finantarea publica reprezinta cel mult 20% din bugetul anual al clubului. La noi e taman invers.
Sincer, mi se pare mai firesc sa pot circula pe o strada fara gropi pana sa ajung la sala, sa parchez masina intr-o parcare normala, pentru ca abia apoi sa pot intra in sala sa vad performantele despre care vorbim. Asta ca sa nu mai incep sa vorbesc despre faptul ca infrastructura sportiva ori lipseste cu desavarsire ori e in declin.