Handbal, juniori II / O nouă finală Bacău – Baia Mare

Stiinta Municipal Bacau - CSS Galati  1Semifinalele campionatului rezervat juniorilor II au avut ca rezultat o nouă finală între Bacău și Baia Mare. Echipa gazdă a câștigat, însă, cu mari emoții în fața unei formații gălățene admirabile, care a crezut în șansa ei până în ultima secundă. Noroc cu evoluția excelentă a lui Dragoș Hanțaru, care și-a tras efectiv coechipierii după el, dar și a lui Maxim Oancea în prima repriză, altfel asistam la o imensă și neplăcută surpriză. De altfel, ceea ce au jucat băcăuanii în prima repriză poate fi cu greu numit handbal. De partea cealaltă, gălățenii au avut în Susanu omul numărul 1, deși valorosul pivot al oaspeților era bine știut de băcăuani de la lotul național. Să sperăm că a fost un duș rece util înaintea finalei de duminică.

Cea de-a doua semifinală a fost una fără istoric, Academia Minaur impunându-se la pas în fața unui adversar modest, care a evoluat fără vlagă. De altfel, realist vorbind, după cele văzute în semifinale, echipa din Baia Mare este favorită la câștigarea titlului. Duminică, de la ora 10, va avea loc finala mică dintre CSS Galați și LPS Cluj, urmată, de la ora 12, de finala mare dintre CS Știința Municipal Bacău și Academia Minaur Baia Mare. Ambele finale vor fi LIVESCORE pe site-ul nostru. Iată casetele celor două semifinale:

CS ȘTIINȚA MUNICIPAL BACĂU – CSS GALAȚI 25-24 (11-13)

Bacău: Vlăduț Rusu (5 interv.), Eugen Crăciunescu (6 interv.) – Dragoș Hanțaru (11 goluri / 16 șuturi), Maxim Oancea (6/10), Răzvan Drăgan (4/4), Ionuț Broască (2/6), Ionuț Atănăsoaei (1/1), Laurențiu Suciu (1/1), Alexandru Ionescu (0/3), Radu Poleac (0/1), Andrei Drăgan (0/1), Bogdan Dima. Antrenor: Gabriel Armanu.

Galați: Cătălin Radu (4 interv.), Sebastian Dogaru (4 interv.), Ovidiu Cornea (1 interv.) – Daniel Susanu (8/12), Marius Băjenaru (5/9), Laurențiu Ghindaru (3/7), Gabriel Ilie (3/6), Iulian Chiriac (3/4), Nicolas Manolache (2/3), Ionuț Prună, Silviu Pîrlog, Bogdan Mureșan, Daniel Ionescu, Ștefan Patriche, Andrei Ghinieș. Antrenor: Florin Andronic.

ACADEMIA MINAUR BAIA MARE – LPS CLUJ 24-19 (11-5)

Baia Mare: Vasile Niculai (16 interv.), Bogdan Porumb – Călin Căbuț (7/11), Pavel Sângeorzan (4/4), Viorel Boșca (3/8), Alexandru Andrei (3/7), Tudor Boer (2/3), Eric Bărbuș (2/3), Ionuț Balint (1/3), Pandeluț Pomian (1/2), Sergiu Makaria (1/1), Adrian Dedea (0/1), Răzvan Dobra (0/1), Gabriel Lari. Antrenori: Raul Fotonea și Florin Mironescu.

Cluj: Peter Barla (12 interv.) – Călin Hossu (3/12), Marius Socaci (3/4), Ionuț Sălăjan (2/3), Aurelian Chira (2/6), David Kereki (2/5), Alex Rațiu (2/3), Mihai Bogdan (2/3), Bogdan Roșca (2/2), Cătălin Fodorean (1/9), Andrei Pop, Andrei Barta, Ionuț Lorințiu. Antrenori: Mircea Boncuț și Călin Hossu.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.