La finalul ultimului său meci pe banca Științei Municipal Dedeman Bacău, Eliodor Voica și-a felicitat jucătorii și, ca de obicei, a evitat să critice arbitrajul, lăsând totuși de înțeles că au existat probleme din acest punct de vedere. Iată declarația antrenorului vicecampioanei: ”Vreau să le mulțumesc în primul rând acestor sportivi minunați pentru perioada petrecută aici și publicului pentru modul frenetic în care a susținut această echipă. Personal mi-aș fi dorit să ieșim campioni, să luăm un titlu, dar cred că Știința va avea putere în continuare să-și îndeplinească obiectivul. Azi au fost câteva situații care ne-au tras înapoi, niște oportunități pe care le-am avut și le-am ratat, iar acest lucru a cântărit foarte mult în economia acestui joc. Trebuie să recunoaștem că echipa din Constanța are un efectiv bun, demonstrând acest lucru și pe plan internațional. Eu cred că jucătorii noștri, în afară de determinare, au demonstrat că au și valoare. În acest play-off, din 6 meciuri am pierdut 1, diferența făcându-se la golaveraj. În ceea ce privește arbitrajul, se pot spune multe acum, când încă avem un plus de adrenalină, însă și noi am greșit, la fel ca toată lumea de pe teren. În momentul de față, diferența din clasament dintre primele 2 locuri, fără să supăr pe nimeni, se face și datorită loturilor și investițiilor. În orice caz, meciurile dintre Constanța și Bacău au fost cele mai frumoase.”
multumim Colin !
Felicitari Colin pentru tot ce ai facut aici si iti multumim!
Bafta in continuare oriunde te duci!
Multumim Colin si te vom aplauda mereu!