Sport Club Bacău și-a trecut în cont a doua victorie a sezonului, însă a făcut-o la capătul unei evoluții slabe și cu ceva ajutor de la arbitri. În minutul 12, oaspeții au solicitat penalty la o fază la care mingea a sărit în mâna lui Lozneanu, în timp ce prima fază mai de Doamne-ajută a băcăuanilor a fost reprezentată de șutul lui Ungureanu, din minutul 21, dar vârful gazdelor a tras pe centrul porții din poziție ideală, de la 18 metri.
Sport Club Bacău a deschis scorul în urma unei faze create de fundașul dreapta advers, Toderașcu, care a pasat greșit înapoi, Bogdan Rusu a interceptat, a centrat, iar balonul a fost respins în corner. Hurdubei a executat precis (min. 32), în mijlocul careului, de unde Burcă a înscris cu capul în dreapta lui Iacob. Unirea a egalat în ultimul minut al primei reprize, prin voleul imparabil al lui Cristea, asta după ce, cu 9 minute mai devreme, Nicolae irosise șansa egalării la o deviere periculoasă cu capul.
La doar un minut și jumătate după pauză, Adrian Hurdubei și-a trecut în cont a doua pasă de gol, de această dată pentru Ungureanu, aflat la limita ofsaidului, atacantul gazdelor a pătruns și a șutat precis de la 14 metri pentru 2-1. De aici, echipa lui Tănase a cam terminat-o cu fotbalul, iar oaspeții probabil că-și smulg și acum părul din cap la ce ocazii au ratat. Noroc cu Petrariu, care a intervenit senzațional în minutele 70 și 90+3, cu indecizia lui Liță (min. 73), blocat de Burcă și cu bunăvoința arbitrului Comănescu, care n-a dictat 11 metri la ultima fază meciului la hențul în careu al lui Întuneric. Victorie mincinoasă, la capătul unei evoluții cu mult sub pretențiile unei echipe ce vrea să ajungă în play-off.
SC Bacău: Petrariu – Mihălăchioae, Lozneanu, Burcă, Sascău – Întuneric – Husein (28 Șchiopu), Cl. Tudor, B. Rusu (74 Adăscăliței), Hurdubei – B. Ungureanu (80 Predoiu). Antrenor: Viorel Tănase.
Unirea Tărlungeni: Fl. Iacob – Toderașcu (41 Vlăsceanu), Tatarciuc, R. Barbu, Iaru – N. Cristea, Brujan – S. Marin, Marcăș (46 Enceanu), B. Liță (71 Postolache) – L. Nicolae. Antrenor: Laszlo Balint.
Cartonașe galbene: Cl. Tudor (min. 60), Lozneanu (min. 62), Sascău (min. 68) – Marcăș (min. 19), R. Barbu (min. 64), Iaru (min. 79).
Arbitru: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea). Asistenți: Adrian Ionescu (Târgoviște) și Alexandru Midvichi (București).
Celelalte rezultate ale etapei a XI-a: CSMS Iași – Dunărea Galați 4-1, FC Clinceni – ACS Berceni 2-1, CF Brăila – Gloria Buzău 0-2 și Farul Constanța – Rapid CFR Suceava 1-0. Rapid București și Unirea Slobozia stau.
Astfel s-au compensat punctele furate in meciurile anterioare, cu cele de acum. Daca tot nu se vrea revenirea la sistemul 1-4-4-2, sistem ce ar ajuta foarte mult echipa sa intre in primele 6 din clasament, Bacaul ar putea folosi conditiile grele de teren ce vor urma (ploi, ninsori), deoarece are jucatori masivi ce au forta si sunt buni in jocul aerian. Pana acum, echipa trebuia sa joace la firul ierbii, prin combinatii rapide. Nu a facut-o si datorita sistemului nou acceptat, care mai greu poate permite combinatii. Dar sa revenim. Bun arbitru cel de azi. Daca mai prindem asa arbitri, Bacaul promoveaza sigur.
stavarache schimba antrenorul si mai adu jucatori altfel e nenorocire si ca sa faci si un pustiu de bine ia si tu palmaresul echipei fanion FCM Scanteie ti-l da moka
A fost un meci frumos. Bravo baieti!