Știința Municipal Dedeman Bacău a învins echipa gazdă a Cupei Minaur în ultimul meci al turneului, dar s-a clasat în final pe locul al treilea, la golaveraj, vicecampionii având nevoie de un succes la 4 goluri pentru a câștiga trofeul.
Ca de obicei, băcăuanii au intrat greu în meci, Păunică semnând primul gol după 4 minute și 45 de secunde. În continuare, s-a mers cap la cap, în condițiile în care elevii lui Eliodor Voica l-au luat la țintă pe Irimuș, autor a 8 intervenții în primul sfert de oră. În minutul 20, băimărenii s-au desprins la 11-9, Colin a cerut time-out, după care Știința a marcat de 3 ori consecutiv în 2 minute. Finalul primei reprize i-a aparținut lui Da Silva, irezistibil la aruncările ”de afară”, iar vicecampioana a intrat la cabine cu un avans de 3 goluri. De notat și faza din minutul 29, când Mihai l-a lovit cu pumnul în stomac pe Ramba, aflat în săritură, dar nu a primit decât o eliminare de 2 minute, în locul cartonașului roșu cuvenit.
În repriza secundă, băcăuanii s-au desprins rapid la diferența care le era necesară pentru câștigarea competiției, însă arbitrii n-au fost de acord, inventând tot felul de decizii bizare. Așa a fost eliminarea lui Ramba, din minutul 42, dar și cea a lui Păunică din minutul 57, când le crăpa gazdelor măseaua. Foarte bună evoluția extremelor dreapta Tărîță și Bujor, care au înscris împreună o treime din golurile Științei, păcat că vicecampionii nu și-au păstrat luciditatea pe final, înscriind un singur gol în ultimele 5 minute și jumătate.
Știința încheie Cupa Minaur cu două victorii (cu Steaua și Minaur) și o înfrângere (la Pandurii) și mai are mult de lucru până a intra în cadența necesară unei pretendente la titlu.
Evoluția scorului: 2-1 (5), 4-4 (10), 7-6 (15), 11-9 (20), 12-12 (25), 13-16 (pauză), 16-19 (35), 18-21 (40), 20-22 (45), 23-24 (50), 24-26 (55), 25-27 (final).
MINAUR: Irimuș (9 interv.), Viman (9 interv.) – A. Bondar (6), Grasu (3), Bera (3), Mihai (2), Leordean (2), Fotache (2), Crăciun (2), A. Popescu (2), Orban (1), Gaie (1), Olah (1), Bușecan, Baican. Antrenor: Gheorghe Covaciu.
ȘTIINȚA: Șelaru (5 interv.), Tevzadze (12 interv.) – Da Silva (9), G. Bujor (5), Tărîță (4), Celestin (3), Johannson (2), Păunică (1), Iancu (1), Rusia (1), Carali (1), Rotaru, Ramba, Dospinescu, Fenici, Bulov. Antrenor: Eliodor Voica.
Eliminări de 2 minute: 1-4.
Aruncări de la 7 metri: 5 (5) – 4 (3).
UPDATE: Știința Municipal Dedeman Bacău nu a plecat chiar cu mâna goală de la Cupa Minaur, Shota Tevzadze primind trofeul pentru cel mai bun portar al turneului.