NEÎNFRICAŢII

Sunt medaliaţii Bacăului şi ai Lumii. Patru sportivi care cunosc durerea fizică, sudoarea, dar şi bucuria victoriei. N-au cunoscut niciodată sensul verbelor “a se căina”, “a ceda” sau “a abandona”. Pentru că sus, pe podium, e gustul unic pe care nu-l poate da altceva decât bucuria de a fi învingător. Învingători în lupta cu alţi sportivi, învingători în lupta cu propriile limite fizice, sau cu emoţiile. Au demonstrat că orice vrei cu adevărat se îndeplineşte, cu condiţia să pui suflet în ceea ce faci. Au plecat aproape cu ochii închişi, fără bani şi în curajul tinereţii la campionatul mondial de Unifight din Praga. Ei, băcăuanii – Manuela Bârzu, Doru Bucătaru, Ionuţ Smerea şi Mihai Gosav. Desculţi şi cu palmele goale au demonstrat că nimeni nu le poate sta în cale. Şi au reuşit!     

Manuela Bârzu, 24 de ani, sergent major în cadrul Inspectoratului de Jandarmi din Bacău. Practică judo şi lupte libere şi e medaliată la mai multe competiţii naţionale, balcanice şi europene. Un caz poate unicat, a fost componentă a loturilor naţionale ale României de judo (colegă cu campioana olimpică Alina Dumitru) şi lupte libere. Iar recent a fost selectată în al treilea lot naţional al ţării noastre, cel de Unifight. Şi-a reconfirmat valoarea, obţinând medalia de argint la full contact si cea de bronz la light contact la campionatul mondial de Unifight (categoria 78 kg), care a avut loc luna trecuta în Praga, Cehia.
Zâmbeşte mereu. Trăsăturile feţei sunt ferme, de ai zice că sunt sculptate cu dalta în marmură. Are vorba hotărâtă, cuvintele le pronunţă apăsat şi mereu e sigură pe ea. Mâinile cu degete lungi au semne de răni vechi în palme. O îmbinare perfectă între rafinament, curaj şi fermitate. Gândeşte ca un câştigător. Când îşi pune ceva în cap, îi iese. Mereu! “Eram mică şi mă băteau copiii în faţa blocului. Tata era mâhnit mereu din cauza asta. M-am dus la judo, la profesorul Manole, ca să învăţ să mă apăr. Nu ştiam că voi ajunge să câştig medalii la campionatele mondiale”, afirmă sportiva de 24 de ani. “Când aveam vreo zece ani mă uitam la medaliile câştigate de cei mai mari şi nici măcar nu aveam curajul să le ating. Zi şi noapte îmi închipuiam că va veni o zi când le voi câştiga şi eu. Am trăit pentru asta. Pentru a ajunge cu medalia la gât pe podiumul celor mai buni”, a afirmat Manuela Bârzu. Ştia că va câştiga la campionatul mondial de la Praga, pentru că îşi dorea acest lucru. Nu cunoştea parcursul obligatoriu din concurs, dar simţea că îl poate face cu ochii închişi. “Ne-am dus să câştigăm, deşi nu ne antrenasem în condiţii similare concursului. Toate antrenamentele le-am făcut la Palatul Copiilor. Frumos, nu? Ne-am antrenat pentru mondialele de Unifight, la Palatul Copiilor din Bacău”, râde Manuela cu toată faţa. “Traseul a fost greu, dar nu imposibil de făcut. Ruşii erau buni tare”, rememorează sportiva.

Pe Doru Bucătaru “l-o suduit” acasă tatăl

Doru Bucătaru, 26 de ani, profesor de Educaţie Fizică la Colegiul Naţional “Gh. Vrânceanu” din Bacău. A practicat judo de performanţă. Membru al lotului naţional de Unifight. Medaliat cu argint la light contact şi cu bronz la full contact la mondialele de la Praga (categoria 90 Kg).
A ales să practice judo încă din clasele primare, când era elev la Râmnicu Sărat. Nu este foarte înalt, dar este bine legat şi sportul face parte din viaţa lui. A absolvit Liceul Sportiv “Nadia Comăneci”din Oneşti, iar apoi Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării şi Sportului din Bacău. “Mulţi am început atunci judo, dar puţini am rămas până la capăt. Aşa e în orice sport. După ani de judo, de premii şi de medalii câştigate, m-am trezit în ringul de Unifight. O nebunie frumoasă”, recunoaşte Doru Bucătaru. Odată întors acasă, s-a trezit că tatăl îl cearta mai ceva ca atunci când era copil. “Când am ajuns acasă, tata era supărat nevoie mare pe mine. A inceput sa-mi spuna: «Esti profesor, mai! Ce-i cu tine?! Cum de te-ai dus tu acolo sa te bati? Cum mai dai tu acum ochii cu ceilalti profesori in cancelarie? Unde e prestigiul tau de profesor?»”, povesteste medaliatul cu argint si bronz si râde cu pofta. Era stapân pe el in meci, desi sportivul moldovean cu care urma sa lupte il avertizase ca exista posibilitatea sa se plimbe cu “masinuta” (n.r. – targa). “Eu sa ma plimb cu masinuta? Te inseli! Era sa mearga el cu targa pâna la urma”, a spus Doru Bucataru.

“Daca imi tremura genunchii, câstig”

Ionut Smerea, 24 de ani, bodyguard al cazinoului “Gold” din Bacau. Fost judoka de performanta. Medaliat al mai multor concursuri nationale si internationale. Membru al lotului national de Unifight. Medaliat la mondialele de la Praga cu argint la light contact (categoria A 95 kg).

E inalt, cu o constitutie masiva. Calculat, rational si foarte pragmatic. Uneori temperamental. Nu vorbeste mult, dar mai tot ce spune are legatura cu sportul. Afirma ca initial nu s-a simtit atras de judo, dar apoi si-a dat seama ca fizicul sau este construit pentru miscare. A inceput sa ii placa judo si nu a mai putut abandona acest sport. “Sportul mi-a intrat in instinct. In 2001 am devenit membru al lotului national de judo. Apoi, nu a trecut nicio zi fara antrenamente. La Praga nu ne-a ajutat nimeni. Nici Federatia, nici nimeni. Pe banii nostri ne-am dus pe banii nostri ne-am intors”, explica Ionut Smerea. Este sigur de victorie daca ii tremura genunchii. “Intru intr-o stare pe care nu pot s-o descriu. Un fel de exces de adrenalina. Si incep sa imi tremure genunchii. Atunci stiu sigur ca voi câstiga”, a spus Ionut Smerea. A luptat in finala cu un rus. Este convins ca a fost meciul lui, dar arbitrii au decis pentru el argintul.

Gosav: “Campionii adevarati sunt in ring!”

Mihai Gosav, 38 de ani, agent sef de Politie. A practicat judo de performanta. A obtinut zeci de premii si medalii la concursuri nationale si internationale. Azi este antrenorul lotului national de Unifight. Medaliat la mondialele din Praga cu bronz la full contact (categoria 95 kg).

Este foarte inalt si are o structura osoasa. Paseste sigur pe el. Nu ii este teama de durerea fizica si povesteste cum il frigeau palmele pe funia pe care s-a suit in concurs. Nu râde si vorbeste cu patima despre sport. Are multi prieteni sportivi pe care ii admira si respecta. E foarte ambitios si crede ca visul de a dezvolta acest sport in Bacau va deveni realitate. Pentru el participarea la mondiale a fost o provocare. A vrut sa demonstreze ca la 38 de ani mai poate sa lupte corp la corp cu cei cu 15 ani mai tineri decât el. Desi ca formare sportiva este judoka, este convins si azi ca sportul care i s-ar fi potrivit cel mai bine este handbalul. “La 38 de ani, nu ma asteptam sa urc pe podium”, afirma sportivul de 38 de ani. El este cel care a pus bazele lotului national de Unifight la Bacau. “Imi cunosteam colegii si stiam de ce sunt in stare. Le-am propus sa facem o echipa si am reusit. Stiam ca au potential. Din ianuarie vreau sa sa atrag copii si sa dezvolt un astfel de club aici în Bacau”, spune cu convingere Gosav. Afirma ca adevaratii luptatori sunt in ring. “Numai faptul ca am ajuns in ringul de lupta inseamna mult. Campionii adevarati sunt in ring. Dupa traseu, puteam sa renuntam la lupta daca nu eram pregatiti. Faptul ca am ajuns sa luptam in ring, faptul ca nu am cedat, inseamna mult si conteaza pentru noi”, a explicat sportivul de 38 de ani.

Sanse sa devina sport olimpic

Universal Fight (n.r. – prescurtat unifight) este un sistem sportiv aplicativ militar, în care pot participa practicanţi ai unui sport cu caracter de luptă, ce conţine două etape consecutive. Prima constă în parcurgerea unei piste cu obstacole şi probe de tir. Orice obstacol nedepăşit atrage descalificarea sportivului. Cea de-a doua etapă, ce are loc imediat după, constă în lupta corp la corp pe ring. Federaţia Internaţională de Unifight a fost fondată, la Paris, în anul 2000, sub conducerea campionului olimpic de judo Serghei Novicov, din Rusia. În 2012, la Jocurile Olimpice de la Londra, unifightul va fi sport demonstrativ, existând şanse să devină sport olimpic.

Olimpia FILIP