CSM Bacău își continuă turneul în vestul țării și, după o înfrângere și o victorie la Oradea, a jucat sâmbătă dimineață cu HC Minaur Baia Mare. Băcăuanii s-au impus de o manieră categorică în întâlnirea cu vicelidera seriei B din eșalonul secund de handbal masculin, după o primă repriză ceva mai echilibrată (12-13), în condițiile în care oaspeții au evoluat cu garnitura a doua. După minutul 35, însă, scorul a început să ia proporții, iar între minutele 49 și 57 formația băcăuană nu a primit gol. Antrenorii Gomeniuc și Hagiu au folosit întreg lotul pe care l-au avut la dispoziție, cu excepția lui Alex Tărîță, care a fost odihnit.
În primul amical cu Minaur, CSM Bacău a evoluat în alcătuirea: Grigoraș (18 interv.), Erhan (8 interv.) – M. Bujor 8, Macovchin 6, Bahan 5, Bulov 3, Vartic 2, Carali 2, Șipulin 2, Beleaev 2, Zvanciuc 1, Cotinghiu 1, Folescu, Ghenghea.
UPDATE: În cel de-al doilea meci de sâmbătă, CSM Bacău s-a impus din nou la o diferență de 12 goluri, 38-26 (20-11) la capătul unui joc pe care l-a controlat în totalitate. În partida de sâmbătă după-amiază, băcăuanii au jucat în formula: Grigoraș (15 interv.), Erhan (12 interv.) – Bulov 9, Bahan 8, Tărîță 5, Vartic 5, Cotinghiu 4, M. Bujor 3, Zvanciuc 2, Macovchin 1, Folescu 1, Beleaev, Șipulin, Ghenghea.