Jucătorii pregătiţi de Cristi Popovici au început sezonul Ligii a III-a împotriva unui adversar pe care l-au întâlnit şi în partidele de pregătire, Oţelul II Galaţi. Iar dacă în partida de pregătire scorul a fost de 8-1 pentru băcăuani, în meciul de pe stadionul ”Aerostar” băcăuanii au marcat doar patru goluri fără a mai primi vreunul, instalându-se în fruntea clasamentului seriei I.
Meciul a început sub controlul autoritar al gazdelor, care au avut prima ocazie în minutul 7, când reluarea din vole a lui Ungureanu a fost blocată din drumul ei către poartă de fundaşii gălăţeni. Şapte minute mai târziu, a venit deschiderea de scor, atunci când Petrea a şutat frumos în stânga lui Abraham, după ce, în primă fază, băcăuanul ratase execuţia. Pe fondul dominării autoritare a gazdelor, Ungureanu a majorat diferenţa în minutul 21, cu un şut frumos care a lovit vinclul porţii întrând mai apoi în poartă în ciuda opoziţiei fundaşilor gălăţeni stabilind şi scorul pauzei.
A doua repriză a început cu o dominare mai accentuată a oaspeţilor care i-au provocat ceva emoţii lui Cherecheş, gălățenii trimiţând două şuturi periculoase spre poartă în numai un minut (’49). Încet, încet, avântul oțelarilor s-a stins, elevii lui Cristi Popovici instalându-se din nou în atac. Pe acest fond, în ciuda opoziţiei lui Abraham, care a avut nu mai puţin de trei intervenţii consecutive, Remus Cojocaru a mărit avantajul gazdelor la 3-0, îndeplinind doar o simplă formalitate, după o cursă impetuoasă a lui Dediu pe flancul drept. Scorul final avea să fie stabilit de acelaşi Cojocaru, care a a trimis o parabolă de la circa 20 de metri, balonul poposind la vinclul porţii gălăţene.
Sport Club îşi adjudecă prima victorie a sezonului, diferenţa de scor putând fi mult mai mare, în faţa unui adversar care nu a întrebuinţat serios apărarea băcăuană.
Sport Club: Cherecheş – Răduţoiu, Matei, Stoica, Dobârceanu- Dediu (’84 L. Dumitru), Petrea, Spiridon, Miron (’46 Vasiliu)- Patrichi (’46 Blănaru), Ungureanu (’69 R.Cojocaru). Antrenor: Cristi Popovici.
Oţelul II: Abraham – Marus, Iacob, Manea, Murgoci (’30 Gohoreanu) – Chebac, Negrescu, Crişan, Butoi (’21 Gâţă) – Chipirliu, Adăscăliţei (’77 Pop). Antrenor: Daniel Dobai.
Celelalte rezultate ale primei etape din seria I: ABC Stoicescu – Rapid CFR Suceava 0-3, Politehnica Galați – CSM Focșani 2-3, Cetatea Tg. Neamț – Aerostar Bacău 2-1, Sporting Suceava – Ceahlăul II Piatra Neamț 0-3, CSM Rm. Sărat – Petrotub Roman 0-0 și FCM Dorohoi – CSM Pașcani 2-0. CS Panciu a stat.