Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău şi-a adjudecat cel de-al treilea joc de pregătire disputat împotriva celor de la CSU Suceava în această iarnă, la capătul unui joc în care Gabriel Armanu a făcut mai puţine experimente. Tehnicianul Ştiinţei a avut, cu siguranţă, motive de satisfacţie, date fiind evoluţiile foarte bune ale lui Cristi Ghiţă şi Florin Dospinescu, dar şi ale celor doi portari, care şi-au confirmat forma foarte bună arătată în partidele amicale.
ŞTIINŢA: Tamaş, Tevzadze, Grigoraş – Ghiţă (7), Dospinescu (7), Rotaru (5), Gurkovskiy (4), Grieze (2), Tărâţă (2), Manea (1), Moskalenko (1), Dinescu (1), Sipos (1), Cadar (1), Iancu, G. Bujor. M. Bujor. Antrenor: Gabriel Armanu.
Gruparea băcăuană mai are două jocuri de pregătire la acest sfârşit de săptămână, cu un adversar de cel mai înalt nivel, este vorba de HCM Constanţa. Partidele vor avea loc în oraşul de pe malul mării, vineri, de la ora 18.30 şi sâmbătă, de la ora 9.30.