Avancronică: Ştiinţa Municipal Bacău – Unic Piatra Neamţ (miercuri 10 noiembrie, ora 14.00, livescore pe Bacăul Sportiv)


Epilogul, dar şi derby-ul etapei a V-a a Diviziei A1 la volei feminin va avea loc miercuri, în Sala sporturilor din Bacău. Se vor întâlni două dintre echipele neînvinse ale campionatului, echipa băcăuană pornind favorită atât datorită terenului propriu, cât şi valorii superioare.
De altfel, cele două formaţii s-au întâlnit în urmă cu 4 săptămâni pe teren neutru, la Baia Mare, în cadrul Cupei României, Ştiinţa impunându-se atunci cu 3:1.
Iată şi declaraţiile antrenorilor celor două echipe, acordate site-ului www.handbalvolei.ro.
Florin Grapă (Ştiinţa): ,,Sper să fie un joc spectaculos, care să fie pe placul spectatorilor prezenţi în sală. Nu spun că nu mă interesează rezultatul, pentru că îmi doresc să câştigăm 3-0 sau 3-1. Dacă aş folosi un termen din formula 1, aş zice că suntem în pole-position pentru a învinge în acest joc. Nu-mi este frică de adversar şi cred că nu vom avea probleme, dacă fetele mele vor juca la valoarea lor”.
Marian Constantin (Unic): ,,Ne aşteaptă un joc greu la Bacău, în faţa unei echipe puternice. Pot spune că ele sunt favorite, pentru că evoluează pe teren propriu, dar asta nu înseamnă că nu vom lupta să câştigăm. Sper să fie un joc frumos şi la finalul partidei să învingă echipa mai bună”.

Un comentariu la „Avancronică: Ştiinţa Municipal Bacău – Unic Piatra Neamţ (miercuri 10 noiembrie, ora 14.00, livescore pe Bacăul Sportiv)”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.