CSM Bacău a pierdut la prima deplasare în Liga Zimbrilor pe terenul vicecampioanei, aflată la al treilea meci în 5 zile, două dintre acestea în SEHA League. Băcăuanii au început foarte bine meciul, cu Tamaș în formă, dar și cu un atac rapid și precis. Astfel, elevii lui Eden Hairi au condus cu 9-7 în minutul 19, după un contraatac fructificat de Juverdianu. Pe finalul primei reprize, steliștii au recuperat și au trecut în avantaj, e drept, și cu puțin ajutor din partea arbitrilor. Din păcate, în rerpiza secundă, băcăuanii au comis numeroase erori, ceea ce le-a permis gazdelor să se desprindă decisiv, însă diferența parcă e un pic cam mare față de ce s-a jucat. Remarcabilă evoluția din rerpriza secundă a portarului băcăuan Eugen Crăciunescu, care, în afara câtorva intervenții spectaculoase, a reușit să și înscrie.
Am pierdut după un meci de mare luptă. Chiar dacă scorul final ar putea indica o victorie facilă a gazdelor, în teren lucrurile nu au stat chiar așa. Rezultatul la pauză este cel care arată mai degrabă realitatea și diferența de valoare dintre cele două echipe. Mă bucur că echipa noastră a reușit, pe alocuri, să se ridice la nivelul și la valoarea vicecampioanei României. Acest fapt ne aduce un plus de încredere în perspectiva realizării obiectivului pe care ni l-am propus pentru acest sezon. Eden Hairi, pentru handbalmania.ro
CSM Bacău a evoluat în alcătuirea: Eugen Crăciunescu (1 gol), Răducu Tamaș, Richard Freiwald – Valentin Anton (5), Alexandru Juverdianu (3), Alexandru Tărîță (3), Robert Gal (2), Mihai Cotinghiu (2), Rareș Păunică (2), Bogdan Păunescu (2), Bahdan Serhel (1), Bogdan Tudorancea (1), Gabriel Cotinghiu, Alexandru Bologa, Alex Dascălu, Ionuț Uruianu. Antrenor: Eden Hairi. Sâmbăta viitoare, de la ora 11, CSM Bacău primește, pe teren propriu, vizita echipei antrenate de Sandu Iacob, CSM Focșani.