Campionatul Ligii a III-a de fotbal a programat, la finele săptămânii trecute, ultima etapă a turului, în care ambele echipe băcăuane au jucat acasă. Aerostar Bacău a câștigat partida cu Olimpic Cetate Râșnov cu 3-1 (1-0), golurile băcăuanilor fiind reușite de Artenie, Mihăeș și Tudorache. ”Aviatorii” încheie turul pe locul 8, cu 22 de puncte.
Cu un picior în groapă, depunctată cu 30 de puncte (!!!) de federație, Sport Club Bacău a terminat la egalitate, 2-2, cu Metalosport Galați. Băcăuanii au condus cu 1-0 și 2-1, prin golurile lui Antim și Boghian, dar au fost egalați în prelungiri. Nu e exclus ca acesta să fi fost ultimul meci al echipei băcăuane. Returul Ligii a III-a va începe pe 4 martie 2017.
SC Bacău a fost încă o dată penalizat de FRF şi a ajuns la un număr impresionat de puncte scăzute în clasament
Soarta echipei SC Bacău, grupare care în sezonul trecut era prezidată de fostul stelist Cristian Ciocoiu, iar înaintea acestuia a fost sub conducerea fratelui lui Dorin Goian, Liviu, este aproape pecetluită. Gruparea care în campionatul trecut învingea Rapidul în Giuleşti şi termina sezonul în play-off, dar se retrăgea în Liga 3 din cauza lipsei banilor, este pe punctul de a fi exclusă din competiţie. Litigiile pe care le are la Federaţia Română de Fotbal i-au adus o nouă depunctare în campionat, pentru a şaptea oară. Ultima dintre acestea însumează 12 puncte, astfel că Sport Club a ajuns la un total de 44 de puncte scăzute în Liga 3, acolo unde pe teren a obţinut până acum, în 14 meciuri, doar 16 de puncte. Cu -28 de puncte în clasament, SC Bacău este ultima în Seria 1 a Ligii 3, iar dacă nu îşi aghită de urgenţă datoriile va fi exclusă din campionat.
Ultima decizie de depunctare a clubului băcăuan a fost luată de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF în cadrul şedinţei de miercuri, 14 decembrie. Litigiile cu fostul jucător Alexandru Ţuţu şi cele şase pe care le are cu CSM Paşcani o vor duce în cele din urmă la desfiinţare.
”Comisia în baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, sancţionarea ASC Bacău cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 26.11.2016 – 10.12.2016. Comisia a acordat termen în data de 11.01.2017, ora 15.00, dată la care clubul să prezinte dovada plăţii faţă de creditorul CSM Paşcani pentru a evita în continuare depunctarea”, sună unul dintre cele şase verdicte asemănătoare date de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF în şedinţa din 14 decembrie împotriva SC Bacău.