Primul turneu al seriei B din Divizia Speranțe fete a avut loc sâmbătă și duminică la Bacău. Au participat 4 din cele 5 echipe ale seriei, dat fiind faptul că o echipă stă la fiecare turneu. CSS Bacău s-a impus categoric în toate cele trei partide disputate, fără a pierde vreun set și, după cum au arătat lucrurile, e greu de crezut că va pierde vreunul în disputa cu partenerele de serie. Iar această diferență mare de valoare nu e îmbucurătoare în perspectiva fazelor superioare ale campionatului, când nivelul va fi altul. Lotul echipei băcăuane, pregătită de Dumitru Matanie și Traian Șnel, este alcătuit din Iulia Matanie, Bianca Popa, Ioana Bunea, Maria Bahrim, Miruna Păduraru, Andreea Bobîrnac, Ana Maria Boboc, Cianca Cîrnu și Maria Bezărău.
Rezultate: CSS Bacău -LPS Piatra Neamț 3:0 (11, 3, 12), CSS Buzău – CSM Rm. Sărat 3:1 (23, -23, 24, 15), CSS Bacău – CSS Buzău 3:0 (10, 14, 10), LPS Piatra Neamț – CSM Rm. Sărat 3:0 (15, 12, 12), LPS Piatra Neamț – CSS Buzău 3:2 (15, -13, -20, 12, 13) și CSS Bacău – CSM Rm. Sărat 3:0 (3, 4, 7).