Handbal / CSSM Bacău are 11 jucători la loturile de tineret, juniori și cadeți

cssm-bacau-lps-iasi-1Campionatele de handbal masculin pentru juniori I și II, precum și Divizia A se întrerup pentru acțiuni ale loturilor naționale, prevăzute a avea loc în perioada 24 octombrie – 7 noiembrie. CSSM Bacău are convocați nu mai puțin de 11 jucători, după cum urmează:

Robert Gal, Gabriel Dumitriu și Ionuț Broască se află la lotul de tineret, al cărei calendar de pregătire nu a fost anunțat de site-ul Federației Române de Handbal (”Nestabilit”).

Dragoș Hanțaru, Vlăduț Rusu, Răzvan Drăgan și Alexandru Ionescu merg la lotul de juniori, care va participa la un turneu internațional în Lituania, în perioada 28-30 octombrie, după care va urma o ”dublă” cu Ungaria, pe 5 și 6 noiembrie.

Eduard Iordachi, Ionuț Vamanu, Răzvan Pușcuță și Andrei Totoi au fost convocați la lotul de cadeți, care se va pregăti la Sighișoara și va participa la un turneu internațional în Polonia, în perioada 4-6 noiembrie.

Conform programării FRH, divizionara secundă CSSM Bacău ar trebui să evolueze pe 5 noiembrie la Constanța, cu HC Farul, însă probabil că partida va fi amânată, în condițiile în care 7 handbaliști băcăuani se vor afla la acea dată la loturile naționale.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.