Handbal masculin / Cupa Municipiului Bacău pleacă la Constanța

CSSM Bacau - Politehnica Iasi 8Pentru al doilea an consecutiv, Cupa Municipiului Bacău merge la Constanța, de data aceasta în vitrina echipei HC Farul. Constănțenii au fost cea mai bună echipă de la turneul organizat de CS Știința Municipal Bacău și se anunță ca principali pretendenți la promovare. În ultima etapă, HC Farul a trecut fără probleme de CSM II București, la capătul unui meci echilibrat doar în primul sfert de oră.

Îmbucurător este, însă, rezultatul ultimei partide de la Cupa Municipiului Bacău. CSSM Bacău a învins Politehnica Iași, după un meci în care Gabriel Armanu a mers foarte mult pe mâna juniorilor. De altfel, în formula de start s-au regăsit 5 juniori, împreună cu Cotinghiu și Gal, iar gazdele au intrat la pauză cu avantaj minim. După pauză, ieșenii au revenit și au luat conducerea, au avut 25-23 în minutul 38, dar băcăuanii au întors rezultatul în două minute și s-au impus pe merit. E clar că se anunță o competiție mai echilibrată ca niciodată în seria A a eșalonului secund. Mai ales după ce am văzut cum unele echipe și-au inclus în ”arsenalul” tactic ”marcajul” la arbitri. Iată rezultatele ultimei zile și premiile individuale:

CSM II București – HC Farul Constanța 20-35 (10-18)

CSM: Baciu, Merlă, Lazăr – Manole 5 goluri, Nica 4, Aungurenci 3, Buzuloiu 3, Iozu 2, Stoica 2, Anca 1, Belchite, Arsu. Antrenor: Daniel Anca.

HC Farul: Nicolae, Fuică – Nițu 7 goluri, Cîrchea 4, A. Militaru 4, Smeu 4, Lekovic 3, Savu 3, Pană 3, Susanu 2, Loghin 2, Stankovic 1, Marcu 1, Ion 1, Tudorancea, Dusa. Antrenor: Eden Hairi.

CSSM Bacău – Politehnica Iași 36-34 (19-18)

Bacău: Crăciunescu, Freiwald, Bobeică – Cotinghiu 12, Juverdianu 6, A. Drăgan 5, Ionescu 5, Păunescu 2, Oancea 2, Gal 1, Atănăsoaei 1, R. Drăgan 1, Leordean 1, Totir. Antrenor: Gabriel Armanu.

Poli: Pleșca, Spiridon, Sandu – Stoica 9, Pătru 5, Sâncelean 5, Chirilă 5,  Vulpe 5, Budui 4, Evu 1, C. Bibirig. Antrenor: Florin Spiridon.

Clasament final: 1. HC Farul Constanța, 2. CSSM Bacău, 3. Politehnica Iași, 4. CSU Galați, 5. CSM II București

Cel mai tehnic jucător: Vladimir Stankovic (HC Farul)

Cel mai bun portar: Bogdan Fuică (HC Farul)

Golgeter: Mihai Cotinghiu (CSSM Bacău) – 38 goluri

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.