Handbal juniori II / CSSM Bacău și CSS Ploiești s-au calificat la turneul semifinal 2

CSSM Bacau - CSS Fagaras 5CS Știința Municipal Bacău și CSS Ploiești au obținut calificarea la turneul semifinal 2, după o ultimă rundă spectaculoasă din turneul disputat la Bacău. În primul meci de duminică, ploieștenii au obținut o victorie muncită în fața celor de la CSS Călărași. Echipa de la Dunăre a jucat cu ardoare, chiar dacă nu mai avea șanse de calificare și conducea în minutul 43 cu 26-25, dar adversarii au fost mai lucizi pe final și au câștigat. Ploieștiul a avut în Savelovici omul care a tras echipa după el. Deloc elegantă ieșirea antrenorului Mihai Stănescu la final, care i-a reproșat omologului Ioan Bota faptul că și-a apărat corect șansele. De altfel, chiar dacă în acest joc n-au fost mari probleme de arbitraj, nu e deloc în regulă ca pe banca unei echipe să stea un arbitru în activitate.

Ultimul meci al turneului a fost cel al ultimei șanse pentru CSS Făgăraș, obligată să câștige pentru a se califica. Iar tinerii handbaliști ardeleni au făcut un meci de senzație timp de 28 de minute, după care valoarea superioară a băcăuanilor și-a spus cuvântul, elevii lui Gabriel Armanu obținând o victorie clară. Andrei Drăgan și Andrei Iștoc au fost cei mai buni oameni ai gazdelor, dar toți handbaliștii băcăuani merită aprecieri pentru victorie și calificare.

Părerea unanimă a celor care au urmărit turneul a fost că, după CSSM Bacău, a doua echipă ca valoare a fost CSS Făgăraș. Ardelenii au pierdut, însă, calificarea pe mâna lor, în jocul cu CSS Ploiești, din cauza propriilor erori și nu din alte motive. Pe de altă parte, ploieștenii au obținut pe merit cele două victorii, deci calificarea lor este una justă.

CSS Ploiești – CSS Călărași 28-26 (15-14)

Ploiești: Vasilescu, Cioc – Savelovici (10 goluri), Stănescu (7), Paraschiv (5), Nișulescu (2), Alexe (2), Chiranu (1), Eremia (1), Alici, Bucuroiu. Antrenori: Silviu Stănescu și Mihai Stănescu.

Călărași: Stănciulescu, Bălașa, Mihai – Ioniță (9), Miu (7), Neață (3), Popescu (3), Avrigeanu (3), Mailat (1), Golea, Arsene, Craia. Antrenor: Ioan Bota.

CSS Făgăraș – CS Știința Municipal Bacău 33-42 (18-18)

Făgăraș: Aldea – Bogdan (11), Lăcătuș (8), Manciu (7), Bodîrnea (2), Dan (2), Recean (2), Timariu (1), Stanciu, Savu. Antrenor: Dumitru Opriș.

Bacău: Crăciunescu, Păcuraru, Cozma – Drăgan (10), Iștoc (9), Cojocaru (5), Buzle (5), Dragomir (4), Derlă (3), Totoi (3), Pușcuță (2), Vamanu (1), Brezan, Gherasim, Iordachi. Antrenor: Gabriel Armanu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.