HC Dobrogea Sud s-a impus în derby-ul etapei a VII-a din Divizia A de handbal masculin, în fața celor de la CSSM Bacău. În pofida înfrângerii, băcăuanii n-au jucat rău și se poate spune că, în final, diferența a fost făcută de mult mai experimentații jucători ai gazdelor. Răducu Tamaș
a evoluat din nou excelent în fața Constanței, în timp ce Bogdan Moisă a fost irezistibil în repriza a doua. Remarcabilă a fost și eficiența maximă de la 7 metri a lui Buinenko, finalul lui Dumitriu, precum și prima repriză curajoasă făcută de juniorul Broască. Există toate premisele pentru o victorie în returul de la Bacău. Slab arbitrajul cuplului Dima – Gheorghiu, o nouă brigadă ”no name” trimisă la mișto de FRH, la un derby din eșalonul secund.
HC Dobrogea Sud: Stănescu, Pleșca, Vasile – Cutura (7 goluri), Rakcevic (6), Toma (6), Vujadinovic (5), Săulescu (2), Angelovski (2), Bologa (2), Munteanu (2), Buricea, Todică, Enescu, Bodnărescu, Culea. Antrenor: Djordje Cirkovic.
CSSM Bacău: Tamaș, Bobeică, Freiwald – Buinenko (11), Moisă (6), Gal (5), Dumitriu (4), Broască (3), Câmpan, Cotinghiu, Rață, Ciubotariu, Liță, Acatrinei, Popia.
Foto: VICTOR EUGEN MIHAI