Cu Bogdan Voica la timonă, CSSM Bacău se reunește luni pentru a începe lungul drum al readucerii handbalului masculin băcăuan în prima ligă. La primul antrenament al verii sunt așteptați Răducu Tamaș, Richard Freiwald (portari), Florin Ciubotariu (centru), Robert Gal, Ionuț Uruianu, Bogdan Moisă (interi), Bogdan Rață, Gabriel Dumitriu, Adrian Liță (pivoți), Mihai Cotinghiu și Alexandru Juverdianu (extreme). Portarul Ciprian Bobeică va lipsi motivat, el fiind cu naționala de tineret în Brazilia, la campionatele mondiale. De asemenea, Alin Câmpan se află în discuții cu clubul băcăuan, nefiind exclus ca el să semneze cu CSSM. Alături de cei enumerați vor fi prezenți și juniorii I pregătiți de Gabriel Armanu, care vor face pregătirea fizică sub comanda lui Bogdan Voica. De altfel, ei vor avea dublă legitimare în sezonul viitor, în Divizia A având drept de joc câte doi juniori pe meci.
Desigur că lotul va mai suferi modificări, existând discuții cu mai mulți jucători, inclusiv din străinătate. În ce privește partidele de verificare, până la startul campionatului (6 septembrie), acestea vor fi în număr de 10-12, incluzând participarea la Memorialul ”Mihai Mironică” de la Suceava (7-9 august) și Cupa Municipiului Bacău (21-23 august).