Academia de Handbal Minaur Baia Mare a câștigat duminică finala mare a campionatului național al juniorilor II, în fața gazdelor de la CS Știința Municipal Bacău. Lipsiți de cel mai bun jucător și golgeterul echipei, Dragoș Hanțaru, accidentat în debutul jocului, băcăuanii au căzut pradă numeroaselor greșeli neforțate pe care le-au făcut. Maramureșenii au fost mai buni duminică, și-au gestionat mai bine emoțiile, au comis mai puține greșeli și s-au impus pe merit. În finala mică, CSS Galați a câștigat în fața celor de la LPS Cluj.
Gălățeanul Gabriel Ilie a fost declarat cel mai bun jucător al turneului final, băimăreanul Adrian Dedea a fost ales cel mai bun apărător, în timp ce băcăuanul Dragoș Hanțaru a fost golgeterul competiției. Echipa turneului: Vasile Niculai (portar, Academia Minaur), Răzvan Drăgan (extremă stânga, CSSM Bacău), Dragoș Hanțaru (inter stânga, CSSM Bacău), Călin Căbuț (centru, Academia Minaur), Daniel Susanu (pivot, CSS Galați), Cătălin Fodorean (inter dreapta, LPS Cluj), David Kereki (extremă dreapta, LPS Cluj).
FINALA MARE: CS ȘTIINȚA MUNICIPAL BACĂU – ACADEMIA MINAUR BAIA MARE 25-27 (12-11)
CSSM Bacău: Vlăduț Rusu (7 interv.), Eugen Crăciunescu, Mihail Taraș – Ionuț Broască (9 goluri / 16 șuturi), Răzvan Drăgan (5/7), Alexandru Ionescu (4/6), Maxim Oancea (4/9), Ionuț Atănăsoaei (2/5), Laurențiu Suciu (1/3), Dragoș Hanțaru (0/1), Andrei Drăgan (0/3), Bogdan Dima, Radu Poleac, Ștefan Cernat, Bogdan Doboș, Răzvan Totir. Antrenori: Gabriel Armanu și Ionel Gîrlescu.
Academia Minaur: Vasile Niculai (10 interv.), Bogdan Porumb (4 interv.), Andrei Balint (4 interv.) – Călin Căbuț (9/14), Viorel Boșca (5/5), Alexandru Andrei (4/9), Eric Bărbuș (2/2), Tudor Boer (2/3), Pavel Sângeorzan (2/3), Petru Pomian (2/4), Ionuț Balint (1/2), Gabriel Lari, Adrian Dedea, Sergiu Makaria, Răzvan Dobra. Antrenori: Raul Fotonea și Florin Mironescu.
FINALA MICĂ: CSS GALAȚI – LPS CLUJ 21-17 (12-8)
CSS Galați: Cătălin Radu (11 interv.), Ovidiu Cornea, Sebastian Dogaru – Nicolas Manolache (6 goluri / 9 șuturi), Daniel Susanu (5/11), Laurențiu Ghindaru (4/6), Gabriel Ilie (3/3), Marius Băjenaru (2/7), Iulian Chiriac (1/3), Ionuț Prună, Silviu Pîrlog, Bogdan Mureșan, Daniel Ionescu, Ștefan Patriche, Andrei Ghimieș. Antrenori: Florin Andronic și Maria Lupu.
LPS Cluj: Peter Barla (9 interv.), Bogdan Șoș Criste – Mihai Bogdan (6/7), Cătălin Fodorean (5/12), Călin Hossu (2/9), David Kereki (1/1), Ionuț Sălăjan (1/2), Bogdan Roșca (1/1), Andrei Pop (1/3), Aurelian Chira (0/1), Marius Socaci, Ionuț Lorințiu, Alex Rațiu, Andrei Barta. Antrenori: Mircea Boncuț și Mircea Pârv.