Avancronică / Știința MD Bacău – Minaur Baia Mare (miercuri, ora 18, live text pe Sport.Bacaul.Ro)

Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (3)Aflată într-un moment delicat al existenței sale, Știința Municipal Dedeman Bacău începe miercuri ceea ce, la prima vedere, pare a fi o ”misiune imposibilă”. Vicecampioana dispută prima partidă a play-off-ului cu proaspăta câștigătoare a Cupei României, Minaur Baia Mare, formație aflată ”pe val”. De altfel, maramureșenii au câștigat ambele partide cu băcăuanii din sezonul regulat: 26-24 la Bacău și 28-24 la Baia Mare. Asta nu va însemna, însă, nimic miercuri seara, în Sala Sporturilor din Bacău, acolo unde, suntem convinși, suporterii Științei vor fi prezenți în număr foarte mare și vor crea o atmosferă așa cum numai ei știu să facă. În fond, pe teren nu joacă nici banii, nici numele, iar diferența de valoare nu e insurmontabilă, o victorie pe teren propriu a vicecampionilor nefiind, așadar, de domeniul fantasticului. Tocmai de aceea, facem și noi un apel călduros către iubitorii de handbal din Bacău să lase orice altceva la o parte și să vină miercuri după-amiază la sală. Băieții au nevoie de al optulea lor jucător mai mult decât oricând.

Partida a fost încredințată unui cuplu de elită din arbitrajul autohton, cel format din Bogdan Stark și Romeo Ștefan. Celelalte partide din prima rundă a play-off-ului: CSM București – HCM Constanța (miercuri, ora 17.45), Potaissa Turda – HC Odorhei (miercuri, ora 18) și Dunărea Călărași – Dinamo București (joi, ora 19.45).

 

3 comentarii la „Avancronică / Știința MD Bacău – Minaur Baia Mare (miercuri, ora 18, live text pe Sport.Bacaul.Ro)”

  1. Hai cu totii la sala !! Vreau o singura galerie nu doua Stiinta e una !! hai STIINTA ca se poate si cu ajutorul nostru !!

  2. Minaurul e de INVINS!! O echipa umflata cu pompa si supraestimata, intocmai ca HC Baia Mare la fete (vezi CL). Multa bafta si determinare maine!

  3. O victorie cu Minaurul, chiar 2 sunt la indemana. In afara de Eklemovic, baimarenii nu au alte valori invidiuale, nu au scheme, nu au antrenor, nu au omogenitate, au un amalgam de bosniaci, chilieni, etc sunt de BATUT. Au doar simpatia federatiei, altfel locul lor real este in in zona 4-5 in clasament. Multa bafta si luptati cu indrajire!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.