Jos pălăria, băieți ! Respect, Mateo ! / CSM București – Știința MD Bacău 28-28 (15-11)

Stiinta MD Bacau - CSM BucurestiȘtiința Municipal Dedeman Bacău a plecat neînvinsă din sala ”Rapid”, acolo unde a susținut ultimul meci al sezonului regulat, împotriva celor de la CSM București. Un meci stricat de arbitrii Harabagiu și Stănescu, care s-au întrecut în decizii anapoda în ambele direcții. Cei doi au părut că se cred arbitri de baschet, după ușurința cu care au dictat faulturile în atac la pivoți. În plus, i-au dat direct cartonașul roșu bietului Milosevic pentru o intervenție a lui Kostadinovic, care era de 2 minute, nicidecum de roșu direct. În ultimul minut, l-au eliminat aiurea pe Iancu, iar la ultima fază au oprit cu mare întârziere timpul, ceea ce a făcut ca băcăuanii să aibă doar 3 secunde la dispoziție, de parcă ar fi vrut să se termine egal. Ori chiar au vrut ? De altfel, la această fază, Mateo Garralda și-a ieșit din minți și a bătut cu pumnul în masa oficială, ceea ce i-a adus un cartonaș roșu. Și fiindcă am adus vorba de Mateo, îl asigurăm de respectul nostru pentru ceea ce face la acest final de sezon. E-adevărat că nu prea le are el cu ”bună ziua”, că nu-i plac întrebările despre tactică, dar faptul că nu părăsește corabia în derivă merită toate aprecierile și, evident, respectul tuturor iubitorilor de handbal băcăuani și nu numai.

Revenind la reprezentația lui Stan și Bran, pardon!, Harabagiu și Stănescu, e interesant e că masacrul comis asupra regulamentului s-a făcut sub ochii șefului arbitrilor, Alin Cârligeanu. Meciul în sine a fost fără miză, însă asta nu i-a împiedicat pe jucătorii ambelor echipe să evolueze la intensitate maximă. Cu căpitanul Ionuț Rotaru la timonă, vicecampionii au revenit spectaculos de la 19-24 (min. 49), egalând la 28 în minutul 58. Finalul a fost de infarct, cu Blazevic apărând un 7 metri în fața lui Bondar, în ultimul minut, după care gazdele au ratat atacul, Iancu a fost eliminat pentru fault la Sfântul Duh, Vartic a plecat spre poartă, a fost tras din spate de tricou, s-a dictat eliminare, dar cronometrul a fost oprit cu vreo 5 secunde de întârziere. Una peste alta, handbaliștii Științei s-au luptat admirabil pentru un rezultat bun, pe care l-au și obținut, grație, în primul rând, devotamentului de care au dat dovadă.

”Vreau să-i felicit pe băieții noștri pentru felul în care s-au luptat în această seară. Sper, în continuare, să găsim soluții pentru a continua cu această echipă, care e un simbol al orașului și nu trebuie să dispară”, ne-a declarat managerul Puiu Ciobanu. Vicecampioana așteaptă partidele de miercuri pentru a-și afla adversara din play-off, cu care va juca primul meci acasă, pe 15 aprilie.

CSMB: Blazevic, Iancu – Negru (6 goluri), Ungureanu (4), Șomlea (4), Milosevic (3), Kostadinovic (3), Stamate (3), Marijanac (2), Pătru (1), Stavrositu (1), Novanc (1), A. Rotaru. Antrenor: Bozo Rudic.

ȘTIINȚA: Erhan, Tamaș – I. Rotaru (11 goluri), Bondar (5), Celestin (3), Johannson (3), Pinnonen (2), Păunică (2), Iancu (1), Vartic (1), Câmpan, Carali. Antrenori: Mateo Garralda și Sorin Bîrză.

 

9 comentarii la „Jos pălăria, băieți ! Respect, Mateo ! / CSM București – Știința MD Bacău 28-28 (15-11)”

  1. Ati castigat ,asta daca nu era deja clar,respectul nostru baieti !! Chiar nu inteleg cum Primarul Stavarache nu vede aceasta echipa acest colectiv …..pacat,mare pacat ! Daca echipa asta ii avea in lot pe Cristi Ghita si Da Silva pun ramasag ca acum aveam 3 puncte peste toti la finalul sezonului regulat !!Pai am jucat un sezon intreg cu Mik Pinnonen inter in conditiile in care noi aveam cate 3 jucatori pe post……STIINTA NU MOARE !!

    1. Perfect de acord. Oricare dintre formulele de echipa/lot care au iesit vicecampioane anii trecuti ar fi castigat lejer sezonul regulat, chiar si cu antrenorul actual. Dar cand n-ai cine sa arunce de la 9 metri nu poti emite mari pretentii.

  2. Felicitari si…respect! Desi nu sunt suporter bacauan, stiu din experienta echipei mele favorite ce inseamna sa joci cu multe, multe salarii restante, cu semne de intrebare asupra viitorului, cu perspectiva de a ramane neplatit, demoralizat, cu nervii intinsi, uneori cu chirii si facturi de platit etc. Si toate in contextul in care viata sportiva este ATAT de scurta! Respect pentru strainii care au ramas, au dovedit ca nu sunt simpli mercenari! Tocmai de aceea cred ca astfel de jucatori (ma refer la intreaga echipa si antrenori) merita o sala plina, si sunt convins ca publicul bacauan va sti sa aprecieze acest exemplu si va crea o atmosfera de neuitat in play-off. Pe de alta parte, astfel de momente dificile nasc deseori legaturi puternice intre jucatori, care ar putea aborda meciurile urmatoare cu o determinare iesita din comun, cand numele si onoarea, nu banii, au ramas in joc. Meciurile din sezonul regulat cu primele 4 clasate ma fac sa cred ca Stiinta va fi o nuca foarte greu de spart pentru orice adversar, iar daca va juca cu Odorhei, mizez pe o calificare in semifinale a bacauanilor.

  3. Cine se gandea ca Mateo Garralda va termina sederea sa in Bacau in admiratia suporterilor? Sunt printre aceia care l-au criticat si am sustinut inca din tur ca echipa lui este mai slaba decat cea de anul trecut, dar il voi aplauda in picioare cu prima ocazie.
    Pe 15 aprilie ar trebui sa fie o sala plina si o atmosfera cum nu a fost niciodata la Bacau. Indiferent de rezultat, indiferent de ce se va intampla cu echipa din vara, trebuie sa le multumim jucatorilor (si antrenorilor) pentru toate momentele frumoase oferite in ultimii ani. Nu de alta, dar s-ar putea sa nu mai vedem handbal de calitate pentru o vreme la Bacau.

    1. Fiindcă am mai spus că nu primim lecții de jurnalism și nici ironii ieftine. Toate astea merg în spam, ca să fie foarte clar.

  4. Totusi, imi pare bine ca v-ati schimbat atitudinea si sustineti si antrenorii, indiferent de rezultate. Asa trebuie sa se intample intotdeauna, chiar daca echipa are momente mai proaste in timpul campionatului.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.