Înecați din nou / HCM Constanța – Știința MD Bacău 25-23 (15-14)

HCM Constanta - Stiinta MD BacauHCM Constanța a învins-o pe Știința Municipal Dedeman Bacău pentru a treia oară în acest sezon, după succesele din Supercupă (pe teren) și din turul sezonului regulat. Ignorat în mod inexplicabil de Digisport, derby-ul de pe litoral a fost luat la mișto și de Comisia Centrală de Arbitri a FRH, prin delegarea cvasi-anonimilor Claudiu Gorina și Florin Melencu. În 45 de etape adunate în Ligile Naționale masculină și feminină, cei doi arbitraseră până la acest meci 4 (patru) meciuri !

Știința a început mai bine și a avut chiar două goluri avans în minutul 10, când Alin Câmpan a marcat pentru 5-3. Gazdele au revenit, după care cele două echipe au mers cap la cap până în minutul 20, când campioana conducea cu 10-9. Constănțenii s-au desprins apoi la 12-9, a fost rândul Științei să revină, Masachs egalând la 14, dar Cutura a fost cel care a înscris ultimul gol al primei reprize, ducându-și echipa la cabine cu avantaj minim. De notat că, în minutul 30, vicecampioana a primit eliminare la bancă, la intervenția observatorului Dăncescu, pentru că … s-a stat prea mult la time-out!!!

Oaspeții au început mai slab mitanul secund, înscriind pentru prima dată în minutul 39, fapt ce le-a permis constănțenilor să se desprindă la 5 goluri, diferență care s-a menținut până în minutul 49. Până atunci, însă, managerul Puiu Ciobanu plecase furios de pe bancă, în minutul 38, după ce Carali jucase rolul cerbului, iar Gorina și Melencu pe cel al vânătorilor. Din acel moment, Știința s-a apropiat puțin câte puțin, pe fondul paradelor lui Valeriu Erhan, iar în minutul 57 HCM-ul mai avea doar un gol avans, 23-22. După o nouă intervenție a portarului Științei, oaspeții au avut atacul egalării în minutul 59, însă arbitrii au dictat o forțare discutabilă la Victor Vartic. Campioana a făcut 24-22 cu 45 de secunde înainte de final, băcăuanii au replicat rapid prin Vartic, însă ultimul gol al partidei i-a aparținut lui Buricea, iar Sundovski l-a bătut pe Garralda pentru a treia oară în 7 luni.

HCM: Stănescu, Popescu – Toma (11 goluri), Rakcevic (5), Buricea (5), Cutura (3), Humet (1), Adzic, Cristescu, Vujadinovic, Tucanu, Baican. Antrenor: Zvonko Sundovski.

ȘTIINȚA: Tamaș, Erhan, Grigoraș – Masachs (5), Câmpan (4), Bondar (4), Vartic (4), Rotaru (2), Johannson (1), Celestin (1), Pinnonen (1), Iancu (1), Carali, Păunică, Stan. Antrenor: Mateo Garralda.

Aruncări de la 7 metri (transformate): 10 (9) – 5 (4).

Minute de eliminare: 6-10.

Cartonaș roșu: Carali (min. 38, pentru 3 eliminări de 2 minute).

Arbitri: Claudiu Gorina și Florin Melencu.

 

Un comentariu la „Înecați din nou / HCM Constanța – Știința MD Bacău 25-23 (15-14)”

  1. Se pare ca iar am avut parte de un arbitraj corect:aruncări de la 7 metri (transformate): 10 (9) – 5 (4).,minute de eliminare: 6-10,Cartonaș roșu: Carali (min. 38).Nu am vazut meciul dar sigur arbitrii au fost impartiali…
    ca de obicei in campionatul asta.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.