Antrenorul Gabriel Armanu, împreună cu șase componenți ai echipei de juniori II a clubului Știința Municipal Bacău, vor pleca marți dimineață la Oradea, pentru o acțiune a lotului național de cadeți. Dragoș Hanțaru, Vlad Rusu, Laurențiu Suciu, Alexandru Ionescu, Bogdan Doboș și Răzvan Drăgan sunt handbaliștii băcăuani convocați la stagiul de pregătire ce are ca finalitate un turneu amical în Polonia. Astfel, naționala de cadeți, pregătită de Gabriel Armanu și Narcis Cîtu, va efectua două antrenamente miercuri, la Oradea, iar joi dimineață va pleca spre localitatea poloneză Gizycko. La turneul internațional organizat de polonezi, România va întâlni Belarusul (vineri, ora 17), Polonia B (sâmbătă, ora 17) și Polonia A (duminică, ora 13).
”Este îmbucurător faptul că federația asigură acestei echipe un program de pregătire consistent, cu multe meciuri internaționale. Anul acesta e unul important din punct de vedere al pregătirii, dat fiind faptul că, în 2016, vom intra în focurile calificărilor pentru europene”, ne-a declarat profesorul Gabriel Armanu.