Mihai Popescu: ”A fost foarte important pentru mine acest meci, având în vedere că nu am jucat deloc în acest tur de campionat. Mi-am dorit să revin cât mai puternic, chiar mult mai puternic decât am fost înainte de a suferi accidentarea. Din fericire pentru mine, am făcut un meci bun și mă bucur enorm, deoarece întotdeauna am avut mecuri extraordinare la Bacău, unde este un public minunat, care își susține frenetic echipa pe tot parcursul jocului. Totul este posibil în lupta pentru titlu, pentru că la final se joacă un play-off în care participă primele 8 echipe, iar acolo se poate orice. Momentan, fiecare echipă trebuie să își câștige punctele și din punctul meu de vedere, toți trebuie să facem jocuri bune și să fim sănătoși. Pe Masachs l-am studiat, am primit CD-ul de la antrenorul nostru de acum o săptămână de zile și am zis că fiind primul meu meci trebuie să intru bine pregătit, așa cum trebuie să o facă toată lumea.”
Zvonko Sundovski: ”Eu sunt la Constanța de 3 ani, iar când jucăm cu Bacăul mereu este un mare derby. Chiar dacă anul acesta echipele nu sunt la valoarea de anul trecut, derby-ul e derby. Meciul a fost greu și pentru noi și pentru adversarii noștri, deoarece s-a jucat foarte agresiv. La Bacău este mereu sala plină și spectatorii fac o atmosferă foarte frumoasă pentru un meci pe care campionatul românesc îl merită. În seara asta noi am jucat mai inteligent, știam cum joacă echipa gazdă pe faza de atac, iar eu cred că după meciul pierdut acasă cu Timișoara am început să ne revenim. Noi știam faptul că Știința nu prea are aruncători de la 9 metri și că au soluții limitate pe faza de atac. Bacăul are o apărare foarte agresivă când joacă pe teren propriu și astăzi, chiar dacă nu a fost un meci plăcut ochiului, a fost un meci în care ambele echipe și-au dorit victoria. Eu nu vreau să vorbesc despre antrenorul Bacăului, deoarece niciodată nu voi vorbi despre ceea ce fac colegii mei. Fiecare are sistemul lui de joc, iar eu îmi respect toți colegii de la echipele din țară. În acest moment, sunt 6-7 echipe care se pot bate pentru titlul de campioană, respectiv Constanța, Bacău, Baia Mare, Dinamo, Călărași, CSM București și Odorhei. Toate aceste echipe sunt aproape egale valoric, nu este ca anul trecut, când Constanța a fost echipa cea mai bună, iar după venea Bacăul care s-a luptat pentru titlu. Nu se va ști până la final cine va ieși campioană, iar pentru mine nu contează cine va termina pe primul loc sezonul regulat.”
Mateo Garralda: ” Cred că în prima repriză am jucat slab pe faza de atac, am greșit mult față în față cu portarul și nu ne-am creat ocazii ușoare de a marca. A funcționat bine contraatacul iar pe apărare ne-am descurcat foarte bine. În repriza secundă, echipa a avut multe situații de a marca de pe semicerc, dar nu am reușit să înscriem. Sunt mulțumit de cum am jucat în repriza a doua pe faza ofensivă, am jucat mult mai fluid. Pe faza defensivă a fost la fel de bine, fiind constanți pe tot parcursul jocului.”
Ștefan Grigoraș: ”A fost un meci greu, în care am fost conduși cam tot timpul. Am încercat să revenim pe final, dar, din cauza ratărilor, nu am reușit acest lucru. Cred că am făcut un meci bun și am arătat un handbal frumos suporterilor noștri. Nu știu dacă rezultatul este echitabil, dar cred că se putea și mai bine. Am auzit și eu că sunt convocat în lotul lărgit al echipei naționale, sper să rămân în lot și să fiu convocat de cât mai multe ori. Nu cred că se poate pune problema să nu prindem play-off-ul, dar va fi destul de greu să intrăm în primele patru echipe, deoarece am pierdut multe meciuri până acum. Sper să ne revenim, și de la meci la meci să jucăm din ce în ce mai bine.”
un portar care nu are ce cauta pe banca de rezerve.e mult peste portarul titular meci de meci.