Neinspirați / Știința MD Bacău – Minaur Baia Mare 24-26 (13-14)

Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (19)
Vicecampioana n-a găsit drumul spre victorie în fața propriilor suporteri nici la a doua apariție pe teren propriu din acest sezon. Din păcate, băcăuanii au evoluat în fața unor tribune dezolant de goale, din cauza celor de la Digi, care au stabilit nepotrivita oră în vederea unei transmisiuni directe, care nu s-a mai realizat. Și așa am ajuns bătaia de joc a televiziunilor fiindcă nu știm să spunem NU.

Dincolo de acest aspect s-a situat evoluția slabă a Științei, ai cărei jucători s-au întrecut în greșeli care mai de care mai simple și cu un antrenor care-și pierde ușor busola în momentele grele. În fața unei echipe aflate și ea în plină reconstrucție, elevii lui Mateo Garralda au fost lipsiți de luciditate în multe momente din motive care tehnicianului spaniol îi scapă. Au fost, însă, unele decizii inexplicabile ale antrenorului Științei, cum ar fi schimbarea lui Tin Tokic în prima repriză, după ce acesta înscrisese câteva goluri de toată frumusețea. De asemenea, timpii de odihnă par a fi ceruți la întâmplare și nu atunci când echipa are nevoie.

Partida a fost echilibrată, tabela basculând când de o parte, când de cealaltă. Cu un Eklemovic foarte inspirat la serviciu, maramureșenii au intrat la cabine cu avantaj minim, dar asta după ce, la 12-13, arbitrii Barbu și Ciurea n-au sancționat un fault clar la Rotaru, Minaur desprinzându-se pentru prima dată la 2 goluri. După pauză, gazdele au avut 7 minute fără gol (39-46), însă, în minutul 50, s-a consumat probabil momentul psihologic al meciului. Atunci, la 20-19 pentru Știința, Bondar și Câmpan l-au luat la țintă pe Tatai de pe semicerc în aceeași fază. La toate astea s-a adăugat și un 7 metri ratat de Victor Alonso în penultimul minut, același spaniol fiind cel care, la ultima fază a meciului, a trimis o pasă anapoda, prilejuindu-i lui Pribanic ocazia de a marca ultimul gol în poarta goală. A fost frustrant să vedem că echipa vicecampioană nu reușește să finalizeze ultima acțiune a meciului, în superioritate numerică, cu o aruncare la poarta dversă. Jucători care se presupune că trebuie să facă diferența ne-au îngropat și cu Dinamo și cu Minaur.  În rest, rămâne valabil faptul că ne trebuie inter dreapta și mai multă luciditate pe banca tehnică.

Evoluția scorului: 2-2 (5), 5-4 (10), 7-6 (15), 9-9 (20), 11-12 (25), 13-14 (pauză), 15-16 (35), 17-19 (40, 45), 20-20 (50), 22-22 (55), 24-26 (final).

ȘTIINȚA: Grigoraș (6 interv.), Tamaș (11 interv.) – Alonso (7 goluri / 12 șuturi), Tokic (5/7), Rotaru (3/6), Bondar (3/7), Masachs (2/3), Celestin (2/4), Păunică (1/2), Johannson (1/2), Iancu (0/3), Câmpan (0/3), Vartic (0/1), Pinnonen. Antrenor: Mateo Garralda.

MINAUR: Tatai (18 interv.), Pop (1 interv.) – Pribanic (6/8), Eklemovic (5/11), Fotache (4/7), Bera (4/8), Malmagro (2/6), Stegavik (2/4), Sadoveac (1/7), Grasu (1/2), Martinez (1/1), Milas (0/2). Antrenor: Lars Walter.

Eliminări de 2 minute: 5-7.

Aruncări de la 7 metri (transformate): 9 (7) – 5 (4).

Au arbitrat foarte slab Adrian Barbu și Ștefan Ciurea.

Celelalte rezultate ale etapei a IV-a: Poli Timișoara – Potaissa Turda 31-28, CSU Suceava – Dinamo București 0-10 (lipsă ambulanță la sală), Steaua Alexandrion București – HC Odorhei 27-32, CSM București – Dunărea Călărași 32-35 și HCM Constanța – HC Vaslui 28-23. Energia Pandurii Tg. Jiu a stat.

Clasament Liga Nationala handbal masculin

 

Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (1) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (2) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (3) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (6) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (7) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (8) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (9) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (10) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (11) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (12) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (13) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (14) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (15) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (16) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (17) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (18) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (20) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (21) Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (22)

 

FOTO: VICTOR EUGEN MIHAI – VEM

 

 

5 comentarii la „Neinspirați / Știința MD Bacău – Minaur Baia Mare 24-26 (13-14)”

  1. Un meci pe care echipa noastra trebuie sa il uite foarte repede daca dorim sa realizam ceva notabil campionatul asta. Si mai important,sa traga invataturile necesare, a fost un meci pierdut din pacate,precum si cel cu dinamo,pe lipsa de luciditate,de echilibru pe final. ramane un mare semn de intrebare privind ….seriozitatea cu care sa tratat acest meci….multitudinea de greseli rusinoase pentru un junior 3 culminand cu ratarea a cel putin 3 bolte….sa ma ierte Dumnezeu,dar daca a ajuns Celestin sa dea bolta de pe inter dreapta……

  2. În fotografia cu clasamentul, ați urcat-o pe Minaur pe locul 2, i-ați modificat linia de clasament, mai puțin numărul de puncte.

  3. Avem incredere totala in jucatori si antrenoi .Mult succes in meciul de la Turda si cele ca urmeaza .Sa va ajute bunul DUMNEZEU.!!!.

  4. E abia începutul campionatului. E timp destul să se creeze o echipă.
    Altele sunt problemele pe care eu le văd
    1. Lipsă clară de luciditate în joc. Mingile pierdute aiurea nu i se pot reproşa antrenorului, însă faptul că noi nu avem o schemă de atac pentru situaţii de 6 contra 5 alegând să plimbăm mingea aiurea e doar vina antrenorului.
    2. Antrenorul nu prea e pe treaba lui cel puţin în privinţa Time-Out-urilor care-s cerute parcă la plictiseală. Abia fusese TO cerut de Baia-Mare şi la faza imediat următoare cere şi al nostru TO.
    3. Chiar dacă prin schema de atac creăm o breşă în defensiva adversă de cele mai multe ori nu fructificăm. Am văzut şi în meciul de ieri situaţii de 6vs6 când noi aglomeram flancul drept, la modul că pe partea stânga rămâneau 2 sau 3 jucători, însă şutul venea tot din dreapta.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.