Vicecampioana României își încheie turneele de pregătire a noului sezon cu a IX-a ediție a Cupei Municipiului Bacău, care va avea loc vineri și sâmbătă. Competiția se va disputa în sistem eliminatoriu și va reuni la start, alături de echipa gazdă, pe Dinamo București, HC Vaslui și Dunărea Călărași.
Primul meci se va desfășura vineri, de la ora 17.30, între Dinamo București și HC Vaslui, adică reeditarea finalei Cupei Municipiului Vaslui de sâmbăta trecută, când gazdele au câștigat după un joc în care bucureștenii au contestat vehement arbitrajul. De la 19.30, Știința Municipal Dedeman Bacău va primi replica nou-promovatei Dunărea Călărași, formație la care evoluează foștii ”studenți” Anatoli Bulov și Roman Zacaciurin.
Învinsele de vineri vor disputa finala mică sâmbătă, de la ora 11, iar învingătoarele din prima zi vor lupta pentru trofeul pus în joc tot sâmbătă, de la ora 13.
Pentru echipa pregătită de Mateo Garralda va fi ultima repetiție înainte de deschiderea sezonului oficial, care va avea loc marți, la Brașov, acolo unde Știința Municipal Dedeman Bacău va primi replica formației campioane, HCM Constanța.