Fără emoții / CSU Târgoviște – Știința Bacău 18-34 (6-15), în Divizia A de handbal feminin

Stiinta Bacau - CSU Targoviste (6)
Handbalistele de la Știința Bacău au debutat cu dreptul în returul Diviziei A, pe terenul ultimei clasate din seria A. Formația pregătită de Costel Oprea și Constantin Hornea s-a impus cu 34-18 (15-6), la capătul unui joc care nu le-a pus probleme. Există doar o singură necunoscută vizavi de echipa băcăuană: când va ajunge acasă, asta din cauza ninsorilor abundente. ”Am utilizat toate jucătoarele care au făcut deplasarea și am folosit mai multe variante de echipă. A fost un meci-școală util, fiindcă în etapa viitoare ne așteaptă un meci greu acasă cu echipa din Piatra Neamț, care va dori să se revanșeze după înfrângerea din tur”, ne-a declarat Costel Oprea.
În derby-ul etapei, Handbal Municipal Buzău – CSM Unirea Slobozia 20-25.

ȘTIINȚA BACĂU: Bianca Anghelescu, Elizabeth Pastor – Lăcrămioara Cîlici (8), Paula Ababei (7), Adina Cârligeanu (4), Mirela Vîlcu (3), Alina Bucă (3), Maria Pavăl (3), Mădălina Roșu (2), Adriana Chelaru (2), Cornelia Țocu (1), Ana-Maria Ciurariu (1), Alexandra Ciorîță, Cristina Tat.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.