Naționala de handbal masculin a României s-a calificat sâmbătă seara în play-off-ul pentru campionatul mondial de anul viitor. Handbaliștii români au pierdut în deplasare, cu Slovacia, 25-27, dar au câștigat grupa a 2-a de calificare datorită victoriei de la București asupra slovacilor, din noiembrie anul trecut, 32-24.
Portarul Mihai Popescu a făcut și el deplasarea în Slovacia, motiv pentru care Eliodor Voica a fost nevoit să renunțe la un jucător de câmp, iar acesta a fost coordonatorul Științei Municipal Dedeman Bacău, Ionuț Rotaru. ”A fost un concurs de împrejurări și nu ne-a fost ușor să luăm această decizie, în condițiile în care Ionuț a răspuns prezent din toate punctele de vedere la toate convocările de până acum”, ne-a declarat antrenorul principal al României.
Cel mai bun jucător al naționalei României a fost Alexandru Șimicu (8 goluri), care s-a revanșat pentru prestația slabă din Cipru, în timp ce Cristi Ghiță a avut o evoluție apreciată de Colin Voica, înscriind 4 goluri importante și având un aport bun în apărare. Cristian Fenici a înscris un gol, în timp ce Dragoș Iancu a fost din nou unul din stâlpii apărării.
”A fost un meci adevărat de calificare, disputat într-o sală mică, de 2000 de locuri și într-un vacarm de nedescris. Am abordat meciul mobilizați încă de la început, iar acest lucru îmi dă speranțe pentru viitorul acestei echipe. Vreau să remarc evoluția lui Șimicu, a portarilor, dar și a celorlalți jucători, cu toții și-au adus contribuția la această calificare. A fost o diferență ca de la cer la pământ între atitudinea jucătorilor din Slovacia față de cea din Cipru”, a declarat Eliodor Voica pentru site-ul nostru.
Evoluția scorului: 1-3 (5), 3-4 (10), 6-7 (15), 7-8 (20), 10-9 (25), 11-10 (pauză), 14-13 (35), 15-14 (40), 18-16 (45), 21-19 (50), 24-23 (55), 27-25 (final).
ROMÂNIA: Irimuș, Popescu, Șelaru – Șimicu (8 goluri / 9 șuturi), Ghiță (4/6), Talas (4/5), Mihalcea (3/4), Cîmpan (2/3), Fenici (1/1), Asoltanei (1/1), Criciotoiu (1/2), Florea (1/2), Iancu, Csepreghi (0/1), Acatrinei (0/1), Șandru (0/1).
Ceva trageri la sorti?
După europene, adică mai spre sfârșitul lunii.
voica ramai la bucuresti cu tot cu concursurile tale.cum sa renunti la Rotaru cel mai bun jucator al tau de la echipa de club?inco o data ne ai divedit ce antrenor bun ce esti
Rusine.Rotaru e simbol, te-a scos .ulte meciuri la Bacau. Daca nu Era. Acum erai la Bucuresti. Cum vei explica faptul ca l_Ai lasat acasa.Rusine
pai nu putea sa-l lase pe Rotaru, in conditiile in care isi asigura postul de la nationala cu vocalii echipei. E ciudat ca aducem antrenori subiectivi, cand avem la Bacau solutii bune. Iar locul trei acum…
Mare rusine ptr un antrenor de nationala sa nu stie sa si evalueze jucatorii. Oare d le Voica chiar nu este vizibila diferenta intre Rotaru si Fenici? A demonstrat o la BC de atatea ori!!!???/