Ola Lindgren: ”Suntem foarte satisfăcuți pentru calificarea în grupele Cupei EHF. Am făcut un meci foarte bun acasă, la capătul căruia ne-am asigurat un avantaj de 15 goluri, însă nu ne-am considerat calificați, fiindcă știam că echipa din Bacău este foarte puternică pe teren propriu. Am avut momente mai dificile, când am fost conduși la 7 goluri, dar mă bucur că le-am gestionat foarte bine. Consider cele două meciuri ca pe o experiență foarte bună pentru tânăra noastră echipă. Ne-am simțit foarte bine în Bacău, mi-a plăcut și publicul pentru felul în care și-a încurajat echipa, a făcut-o într-o manieră corectă, cu sportivitate.”
Dan Beutler: ”Știam că ne așteaptă o partidă grea, chiar dacă gazdele aveau de recuperat o diferență foarte mare, de 15 goluri. Felicit echipa gazdă pentru meciul de azi, au confirmat că sunt foarte puternici acasă. Ce pot să zic, sunt foarte fericit pentru această calificare. Interii adverși nu m-au surprins, știam că sunt foarte buni, chiar dacă interul dreapta a făcut un joc mai slab în Suedia, doar că eu n-am fost suficient de rapid în intervenții.”
Eliodor Voica: ”Știam că vom întâlni o echipă puternică, care practică un handbal exact, precis, simplu, iar lucrul ăsta l-am simțit mult mai dur în primul meci, unde cred că s-a făcut deja diferența. Practic, am primit o lecție aspră a handbalului modern. Azi am făcut o partidă mult mai bună decât în tur și, personal, am o satisfacție datorită rezultatului, pentru moralul jucătorilor, dar și pentru publicul nostru. Suporterii au venit să ne sprijine, în ciuda rezultatului rușinos din tur, și vreau să le mulțumesc. ”
Răducu Tamaș: ”Astăzi am arătat cu totul altfel față de meciul din tur, când s-a jucat și calificarea. Cred că rezultatul din Suedia le-a permis adversarilor să vină aici mai relaxați. Ne pare rău pentru rezultatul din tur, dar suntem totuși mulțumiți că am învins o echipă destul de bună. N-aș putea să spun care e cauza fluctuațiilor din evoluțiile noastre, dacă am ști răspunsul am avea alte prestații. Nu știu dacă e o problemă de motivație personală a fiecăruia sau altceva. Noi facem tot posibilul să remediem această problemă și intrăm de fiecare dată în meci cu același gând, așa am făcut și în Suedia, dar după 10-15 minute am cedat, nu știu de ce. Nu pot să spun că adversarii noștri sunt foarte buni. Sunt buni, dar rezultatul din tur a fost prea drastic. Ne-au predat o lecție de handbal și sper să învățăm ceva din asta.”
asa e DOMNULE VOICA ai primit o lectie de handbal
Dupa ce am vazut prima repriza am inceput sa ii intreb pe cei din jurul meu daca echipa oaspete este aceasi echipa din meciul tur care marcase in 60 min 40 g Stiintei iar in primele 30 min de la Bacau a reusit sa inscrie doar 9 g din care vreo 3 din greseli clare ale noastre.
Nu inteleg cum in Suedia in prima rep portarul echpei noastre a reusit sa apere doar 3 mingi de la o echipa extrem de tanara si fara mari jucatori de certa valoare.
Ce spune d-nl Voica ca am primit o lectie poate doar dumnealui ca sigur baieti pe care ii antreneaza de ceva timp nu au invatat mare lucru.
Nu inteleg cum d-nl Apostol isi permite sa injure spectatori ptr ca cantau la o vuvuzela,ii propun la meciul urmator sa primeasca la meci doar pe cei din politica sa faca impreuna galerie de la oficiala.
Astazi echipa,antrenorul,managerul d-nl Apostol au primit o PALMA din partea specatorului bacaoan platitor de bilet,au fost in sala foarte putini spectatori in afara celor din famililile jucatorilor,oameni politici,foarte multi invitati si binenteles GALERIA,se observa ca baieti sunt intr-un con de umbra,vom avea sigur la finalul campionatului un loc 3/4 pentru ca mai mult nu meritam.
Felicitari Raducu ptr paradele extraordinare,multa sanatate Ionut sa iti revii cat mai repede.
Conducerea echipei-treziti-va pana nu e prea tarziu.
Brigada UMB
Domnule „max”pentru cineva care stie putin din sport si nu din huliganism ii spun ca atunci cand un oficial international vine si-ti face o observatie ,daca nu te conformezi clubul primeste o amenda foarte mare si poate si suspendare pe teren propriu-asta ca sa stii de ce trebuiau sa inceteze vuvuzelele,
domnule CUCU unde ai vazut dumneata in toate intrecerile sportive in special in jocurile de sala sa-ti interzica cineva VUVUZELA??? nu e fluier. nu e petarda, fumigena sau altceva care sa interzica buna desfasurare a meciului. daca ti se pare corect ca un oficial sa-si injure proprii suporteri care au platit un bilet si care au incercat sa faca putina atmosfera uitand de meciul tur atunci…chiar nu mai am cuvinte. P.S. oare acel oficial caruia nu vreau sa-i dau numele pentru ca nu merita, platea amenda din buzunarul lui sau din buzunarul tuturor bacauanilor. FELICITARI jucatorilor
Mi-a placut mult meciul de astazi.Este rezultatul muncii tuturor.
Felicitari.Si nu pune-ti la suflet rautatile spuse de niste nulitati .
Am incredere in puterea si valoarea voastra.
pentru cei care doar critica le scriu un proverb pe care sper sa-l inteleaga:”Vulpea care nu ajunge la struguri zice ca sunt acrii ” .
D-nul Apostol sau d-nul Ciobanu stiu cal ameciurile internatonale risca sa primeasca o amenda pentru folosirea vuvuzelelor au dreptul si puterea sa le opreasca la intrarea in sala a celor pe care le detin,nu e nevoie sa se ridice in mijlocul meciului cand este atentionat de observator sa inceapa sa injure in stanga si in dreapta spectatori ca de ce le folosesc si datorita lor clubul va fi amendat, nu cred ca avem nevoie de un „MM”al handbalului.
Stiu foarte mult sport,detin um abonament pentru a putea intra la meciurile din sala sportului din Bacau(cumparat) nu primit de la cineva gratis,vin cu placere de 30 de ani unde am vazut multe meciuri adevarate(Chimistul,Silcotub,Dorobantu,Rapid,Steaua,Dinamo,Minaur,Spartak Kiew),cuvintele mele nu trebuie sa deranjeze,poate o sa ajute baieti sa isi indeplineasca obiectivele pentru care sunt platiti.
Trebuie sa fim obiectivi atunci cand e cazul.
Egreu de explicat cum au primit 40 g in SUEDIA!!!
Ce drept si ce putere are dl Apostol????? Cred ca le amestecam si uite asa li se suie la cap.Poate cel mult veni cu o propunere/sugestie doar atunci cind va face ceva pe banii lui.Deocamdata si el si dl Pavelika fac ce fac pe banii NOSTRI.Si cu asta se lauda.In ceea ce priveste accesul cu sau fara anumite obiecte in sala sint organe abilitate care sa-si faca datoria.In rest dl apostol si altii sint simpli spectatori care intimplator au tupeul sa-si aroge niste merite. Nu mai discutam de gradul lor de civilizatie si educatie care este la nivelul -1.
Cit despre echipe mari sa nu uitam de Stiinta ( pe care pe nedrept au omorat-o)
domnule „cucu” unde scrie ca nu ai voie cu vuvuzele in sala?unde scrie ca sunt interzise?rusine apostol,acelasi om care le spune spectatorilor ca sunt ordinarinu are ce cauta in sala.RUSINE noi suntem ordinari pe bani nostri dumneavoastra domnule Apostol pe ce bani sunteti ordinar?demisia APOSTOL,CIOBANU SI VOICA.
Ne meritam soarta!
oare acesti domni APOSTOL. CIOBANU si care or mai fi ei ne cred chiar PROSTII BACAULUI, SAU PROSTII TARII, oare chiar au ajuns ei sa ne invete si sa ne explice HANDBALUl. daca am ajuns sa fim injurati de cineva care se da mare cunoscator in handbal, platit din banii nosttrii inseamna ca am ajuns rau de tot.
Daca imi aduc bine aminte la meciurile lui HCM Baia Mare, accesul cu vuvuzele a fost interzis … Iar biletul a costat 45 de lei !!!
Regula a fost introdusa se pare și la solicitarea trusturilor tv, care transmit meciurile live !!!
Regulamentului de organizare a activităţilor sportive ……… „interzice spectatorilor accesul cu trompete din plastic sau alte materiale, inclusiv a celor cunoscute sub numele de vuvuzele.”
Raman fara cuvinte.Acest site este foarte patimas si se dezbate cum sa destabilizam o echipa,cum sa instauram haosul .Nu se mai tine cont de bun simnt,respect, reguli discplina.Am crezut ca gasesc in acest loc discutii strict la jocul din teren si nu atacuri la persoane.Eu apreciez intreg parcursul echipei din ultimii trei ani care este unic ca performante
George daca la urmatorul meci ar veni Mister Apostol si ti-ar da una peste fata cu a procedat cu Nea Costica,la fel ai sustine ?
Scuzele mele dar nu cred ca i-as da motive sa-mi dea una peste fata.Am macar cei sapte ani de acasa sa respect pe cei din teren si pe spectatori.
Va urez La multi ani de ziua Nationala a Romaniei!
Si sa fim mai buni macar in postul Craciunului daca in cel al Pastelui nu ne-am putu abtine de la rautati.
Sa azim numai de bine.
UNIC: bugetul maxim, locul II. Buget maxim , 15 goluri diferenta in Suedia.
Felicitari baietilor pentru meciul frumos. De ce se tot discuta problema cu vuvuzela nu prea inteleg. Ce nu a fost clar, probabil ca in regulamentul de desfaasurare a meciurilor in EHF scrie ca nu suntt permise sunete ce sa acopere fluierul arbitrului, si cchiar daca nu scrie, oficiaul acestui meci a ceru asta. de gresit au gresit ambele parti si, APOSTOL pt ca a injurat dar si acei spectatori care nu au respectat rugamintea oficialului macedonean si care au inceput sa huiduie acea decizie.Daca erati barbatisi civilizati cum va dati v-ati fi comportat civilizat si ati fi respectat ce a spus crainicul. Fara a lua apararea cuuiva cred ca Apostol a intervenit tocmai de aceea, sa nu fim fatarrnici si sa recunoastem ca oricare dintre noi daca am fi fost huiduiti cand am fi intervenit sa le sunem sa respecte regula am fi reactionat lafel si am fi injurat.
daca organizatorii nu cunosc regulamentele noi spectatori ce vina avem?de ce au fost lasati spectatori in sala cu vuvuzele daca sunt interzise?puiu ciobanu e depasit de situatie
80% din spectatori care participa la fiecare meci al echipei se comporta exact ca la teatru. ne gasim fiecare sa ne dam cu parerea ca nu avem cei 7 ani de acasa, ca de ce injuram, ca de ce huiduim, pt necunoscatori eu personal si alti 100 de oameni care.i vad meci de meci la sala isi dau sufletul in tribuna . hopa ne gasim acum sa ne dam cu parerea, oare apostol si compania nu injura nu huiduie oare ei sunt chiar asa sfinti…???. demisisa demisia demisia ciobanu si apostol. rusine conducerii si celor care vin la sal doar sa piarda timpul
Cum sa vii tu apostol sa lovesti un suporter al propriei echipe… Rusine si demisia ca esti platit din bani nostri…
Ce tot mintiti acolo?Si eu am fost in tribuna si am vazut scena .Nu a fost batut nimen,au fost niste schimburi de replici mai aprinse deoarece domnul in loc sa inceteze a huidut decizia observatorului transmisa de catre crainic si ne-a vazut o tara intreaga.
Si eu eram la trei scaune si am vazut cu i-a dat o palma.Lasa nu mai acoperi tu pe Apostol. Daca persoana lovita doreste, eu depun marturie.Sa lase un comment pe site.
marius,du-te la teatru.cat despre cei care spune-ti ca intrarea cu vuvuzele in meciurile ehf este interzisa,uitati-va la meciul constantei din retur.veti vedea ca este permis accesul cu trompete,vuvuzele si asa mai departe.