Știința Municipal Dedeman Bacău a suferit duminică seara una din cele mai grele înfrângeri din istoria echipei și probabil cea mai rușinoasă din cupele europene. Practic, handbaliștii băcăuani au fost în joc doar în primele 10 minute, după care totul s-a rupt. De ce ? Din multiple motive, spune Eliodor Voica, din cauza căderii psihice, spune Ionuț Rotaru, opinie cu care au fost de acord și arbitrii francezi, cu care am discutat după meci.
Cert este că Știința a făcut un joc catastrofal pe faza defensivă, acolo unde, mai ales pe zonă centrală, unii apărători riscă să facă otită după pătrunderile suedezilor. S-au temut de arbitraj și i-au lăsat pe adversari să zburde. ”A fost o greșeală din partea lor că n-au fost mai agresivi. Trebuiau să-și facă jocul lor obișnuit în apărare și să vadă ce se întâmplă, să se adapteze eventual la maniera de arbitraj”, ne-au spus după joc chiar arbitrii partidei.
De asemenea, poarta echipei noastre a fost inexistentă în prima repriză, când aproape orice aruncare a gazdelor era gol. Tot în prima repriză, extremele noastre mai aveau puțin și adormeau de plictiseală pe faza ofensivă. După ce suedezii l-au ”citit” pe Dragoș Iancu, altfel foarte bun în debutul jocului, pe atacul pozițional s-a plimbat mingea obsesiv între centru și interi, astfel încât probabil că și o echipă de juniori suedeză s-ar fi apărat cu același succes în fața băcăuanilor.
Adevărul e că n-a mers nimic în jocul echipei lui Eliodor Voica în partida de duminică seara, iar ai noștri s-au cam făcut de râs în Suedia. Pe de altă parte, gazdelor le-a ieșit aproape totul, toată lumea a fost de acord că, în partida cu Știința, IFK Kristianstad a făcut un meci mult peste media obișnuită. Dar asta nu scuză cu nimic înfrângerea la o asemenea diferență, rezultat al atitudinii și al jocului catastrofal al defensivei și nu numai. Culmea e că mai sunt oameni care cred că e posibilă chiar și o minune în retur, este vorba de antrenorul suedez Ola Lindgren și de observator, dar asupra acestor aspecte vom reveni.
IFK KRISTIANSTAD: Beutler, Lucau – Gudmundsson (7), Jepson (6), Cederholm (5), Karlsson (5), Lindskog (5), Olsson (5), Jonsson (2), Madsen (2), Pettersson (2), Lagergren (1), Larsson, Lindgren. Antrenor: Ola Lindgren.
ȘTIINȚA: Tamaș, Tevzadze, Grigoraș – Da Silva (5), Iancu (4), Rotaru (4), Ghiță (4), Michelin (2), Rusia (2), Bondar (1), Fenici (1), Ramba (1), Johannson (1), Păunică, Dospinescu, G. Bujor. Antrenor: Eliodor Voica.
ce sa-i faci….nu peste tot sunt arbitrii romani,sa se simta baietii fara stres…. („f1” stie)
Inevitabilul s-a produs. Semnale de alarmă au fost cu carul.Şi nu e vorba că nu am avea experienţă, dar era clar, chiar şi pentru cei mai puţini familiarizaţi cu Ştiinţa, că nu jucăm şi nu arătăm ca o echipă puternică.
Vinovaţi? Cu toţii sunt, doar că fie nu va plăti nimeni şi echipa va merge mai departe, spectatorii uitând repede, fie nu va plăti cine trebuie.
Impotenta…pe bani multi.