Voleibalistele de la Știința Bacău au obținut marți seara prima victorie din grupele Champions League, la capătul unui joc spectaculos, dar presărat cu numeroase greșeli. În fața a doar 700 de spectatori, echipa băcăuană a avut un început de meci slab, cu o mulțime de erori la preluare, iar campioana Elveției și-a adjudecat primul set la pas, 8 din cele 25 de puncte datorându-se greșelilor adversarelor. Gazdele și-au revenit în setul secund, au servit mai bine, au condus cu 8-7 și 16-15, însă elvețiencele și-au revenit pe final, când au avut trei mingi de set. Probabil că aici a fost un moment psihologic al meciului fiindcă e greu de crezut că Volero ar fi scăpat meciul din mână la 2-0 la seturi. Băcăuanele au dovedit însă tărie de caracter, au întors rezultatul și au egalat la seturi grație unui atac superb al argentiniencei Sosa.
În setul al treilea, a fost rândul elvețiencelor să greșească la foc automat (de 12 ori), iar Știința a profitat și a luat conducerea la seturi. Cel de-al patrulea set a fost unul de coșmar pentru băcăuane, cubaneza Carcace a făcut ravagii cu serviciul, în timp ce ucraineanca Rykhliuk a fost de neoprit, iar publicul aștepta tie-break-ul cu inima strânsă.
Setul decisiv a fost spectaculos și datorită jocului, dar și datorită răsturnărilor de scor: 0-2, 6-4, 7-8, 12-9, 12-12. La 13-12, Mihaela Herlea a servit în fileu, dar coechipierele sale au avut puterea să revină și să puncteze de două ori consecutiv pentru o victorie mare și importantă.
Este cât se poate de clar că principala armă a Științei a fost argentinianca Mimi Sosa, care s-a întors de la națională cu un tonus excelent și a fost principala gură de foc a campioanei României. La polul opus s-a situat Mihaela Herlea, care cu greu a pus mingea în pământ, comițând și acea greșeală la serviciu din final care putea să coste scump echipa gazdă. Preluarea este, de asemenea, un punct nevralgic al formației pregătite de Florin Grapă, trăgătoarele Potokar și Rogojinaru având evoluții slabe la acest capitol. Importantă rămâne însă victoria, care aduce grupării băcăuane primele puncte și o importantă injecție de moral.
ȘTIINȚA: Kim Staelens (3 puncte), Emilce Sosa (20), Alexandra Sobo (16), Monika Potokar (10), Denisa Rogojinaru (6), Mihaela Herlea (4), Marina Vujovic – libero. Au mai jucat: Sabina Miclea, Marina Cvetanovic (2), Crina Bălțatu, Lucia Gaido – libero. Antrenor: Florin Grapă.
VOLERO: Karine Guerra (2 puncte), Nneka Onyejekwe (8), Mira Golubovici (6), Olesia Rykhliuk (37), Kenia Carcace (14), Karla Klaric (2), Yuko Sano – libero. Au mai jucat: Laura Unternahrer (9) și Jovana Gogic (1). Antrenor: Jan Lindenmair.
Foto: cev.lu
Sa speram ca acesata victorie va da incredere echipei in campionat si ca poate sa mai obtina puncte in liga. Succes.
Bravo. Odata cu revenirea lui Sosa s-a vazut schimbarea, echipa avand nevoie de un centru ca ea. In opozitie, Herlea catastrofala.Trebuia sa-si incheie activitatea la Stiinta anul trecut, in glorie.Bacsis poate sa o inlocuiasca cu suscces, dar domnul Grapa are de-o viata o „problema” cu fetitele lui.Le tine in teren fara succes. Trecand peste asta a fost un meci SUPERB. Bravo.