Eșec dureros / Știința Bacău – Școala 181 SSP București 24-31 (11-14)

Stiinta Bacau - Scoala 181 SSP Bucuresti (1)
Handbalistele de la Știința Bacău au suferit sâmbătă prima înfrângere din campionat, după o evoluție sub așteptări în fața celor de la Școala 181 SSP București. Deși a venit la Bacău neînvinsă, formația bucureșteană, cu 11 junioare înscrise pe raportul de joc, n-a impresionat, dar a speculat la maximum erorile adversarelor.
Băcăuanele s-au bătut practic singure, ratând exasperant în situații de unu la unu cu portarul advers, extremele având evoluții foarte slabe. Nici atacul pozițional al gazdelor n-a fost unul strălucit, arbitrii semnalizând în multe rânduri amenințare de joc pasiv. Și fiindcă am adus vorba de arbitri, clujenii Barbu și Badiu au defavorizat în repetate rânduri echipa băcăuană, fără ca acesta să fie motivul înfrângerii fără drept de apel.
Meciul s-a pierdut între minutele 42 și 49, când Știința n-a marcat niciun gol, iar bucureștencele s-au desprins decisiv la 9 goluri. Probabil că astea sunt limitele majorității jucătoarelor băcăuane, dar să te bată măr o echipă de junioare nu e deloc onorant.

„Vom analiza situaţia, să vedem unde s-a greşit, ce trebuie făcut şi o vom lua de la capăt. S-a greşit mult. Va urma o analiză pertinentă şi să vedem cum vom putea redresa, să încercăm să depăşim momentul ăsta. Poate din prea multă dorinţă, am dat în altă stare pe care o vom analiza împreună la şedinţa de luni. La Giurgiu va fi o etapă destul de grea, vom juca sâmbătă la ora 18, o oră destul de nepotrivită pentru noi, dar acestea nu sunt scuze, trebuie să ne facem jocul nostru care nu a fost azi”, a declarat antrenorul Costel Oprea.

Evoluția scorului: 2-3 (5), 5-4 (10), 8-7 (15), 8-9 (20), 9-12 (25), 11-14 (pauză), 13-16 (35), 14-18 (40), 16-20 (45), 17-26 (50), 21-29 (55), 24-31 (final).

Știința Bacău: Bianca Dospinescu – Lăcrămioara Cîlici (12), Adina Cârligeanu (7), Mirela Vîlcu (2), Cornelia Țocu (1), Paula Ababei (1), Alina Bucă (1), Mădălina Roșu, Maria Pavăl, Cristina Tat. Antrenori: Costel Oprea și Constantin Hornea.

Școala 181 SSP București: Oana Anghel, Mădălina Balan – Alexandra Gavrilă (11), Iuliana Tache (6), Maria Stroe (5), Dana Abed Kader (4), Adina Grigoraș (2), Angela Cioca (1), Diana Badea (1), Raluca Dăscălete (1). Antrenori: Dănuț Gavrilă, Ion Ivan.

Un comentariu la „Eșec dureros / Știința Bacău – Școala 181 SSP București 24-31 (11-14)”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.