Handbal masculin, Divizia A / Știința MD II Bacău – HCM Câmpina 58-14 (27-6)

Stiinta 2 Bacau - HCM Campina (6)
Echipa secundă a vicecampioanei a întâlnit duminică la prânz, pe teren propriu, o echipă înființată, probabil, în scopuri turistice, pentru ca tinerii locuitori ai municipiului prahovean să-și cunoască țara. HCM Câmpina a venit la Bacău cu 11 jucători, cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, și cu doi oficiali destul de tăcuți pe parcursul jocului. Or fi fost instructori de schi.
Bogdan Voica a utilizat toți jucătorii care au avut puține minute jucate în acest campionat, iar scorul final ne scutește de orice alte comentarii. Când ai în față un portar cu ochelari uriași, care ridică brațele pentru a se proteja de minge, cuvintele sunt de prisos. Singurul regret este că băcăuanii nu au reușit să atingă cota de 60 de goluri, asta din cauza unui debut de joc mai ezitant și a tratării cu superficialitate a unor contraatacuri.
Una peste alta, Știința II a obținut a cincea victorie consecutivă, iar în etapa viitoare, programată duminică, 13 octombrie, va juca tot acasă, împotriva altei ”Cenușărese”, LPS Piatra Neamț.

ȘTIINȚA II: Daniel Bobeică (26 de interv.) – Adrian Liță (11), Roman Zacaciurin (11), Bogdan Moisă (10), Radu Butnaru (8), Mihai Cotinghiu (7), Silvian Stoian (6), Maxim Beleaev (5). Antrenor: Bogdan Voica.

HCM Câmpina: Gabriel Mărunțelu (2 interv.), Alexandru Enache (2 interv.) – Cristian Crețu (6), Victor Dragnea (4), Nicolae Negoi (4), Daniel Țurlea, Marius Dîrmov, Mihai Căruntu, Teodor Băcioiu, Iulian Adam, Bogdan Grigore. Antrenor: Virgil Ivanciu.

Aruncări de la 7 metri (transformate): 1 (1) – 2 (0).

Eliminări de 2 minute: 3-2.

Arbitri: Marcel Nicolaevici și Alexandru Senciuc (Suceava).
Stiinta 2 Bacau - HCM Campina (1)

Stiinta 2 Bacau - HCM Campina (2)

Stiinta 2 Bacau - HCM Campina (3)

Stiinta 2 Bacau - HCM Campina (4)

Stiinta 2 Bacau - HCM Campina (5)

Stiinta 2 Bacau - HCM Campina (7)

Stiinta 2 Bacau - HCM Campina (8)

6 comentarii la „Handbal masculin, Divizia A / Știința MD II Bacău – HCM Câmpina 58-14 (27-6)”

  1. zacaciurin ar putea juca lejer la echipa mare, nu doar prin prestatatia de astazi, per ansamblu si anul trecut..cel putin pe faza de atac, detenta, forta, ..

  2. Imi pare rau sa-ti spun ca te inseli, iar meciul cu 3 lulele de azi n-are nici o relevanta. In meciul cu Calarasi, Zacaciurin a fost inexistent in prima repriza si e si genul care nu se baga la ”bataie”. In plus, nici statura nu-l ajuta…

  3. Adevarul e undeva la mijloc in opinia mea….Roman este de profesie extrema dreapta,e fortat din pacate pe inter unde statura,fizicul nu il ajuta foarte mult…el ramane insa un jucator cu un potential imens…..

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.