Nici cei mai pesimiști suporteri băcăuani, dar nici cei mai optimiști susținători ai Clinceniului nu ar fi anticipat un rezultat atât de categoric în favoarea formației fraților Karamyan. Echipa lui Viorel Tănase a fost executată cu sânge rece de un adversar care nu a fost mai bun în partida de sâmbătă, dar a speculat toate greșelile comise de băcăuani. Gazdele au avut și ghinion în prima repriză, când au fost mult peste Clinceni, dar mingea n-a vrut să intre în poartă, însă și lipsa de inspirație a antrenorului Viorel Tănase a contribuit la înfrângerea categorică suferită în debut de campionat.
Tehnicianul băcăuan a ales să joace fără un mijlocaș de construcție de meserie, lăsându-l pe bancă pe experimentatul Claudiu Tudor, în timp ce Măjer n-a prins nici primii 18. Primele 45 de minute au fost dominate autoritar de Sport Club, cea mai clară ocazie fiind cea a lui Predoiu (min. 13), vârful băcăuan șutând spectaculos de la 25 de metri, dar balonul a lovit transversala. Două minute mai târziu, mingea a lovit brațul unui fundaș al oaspeților, aflat în propriul careu, dar arbitrul clujean Dreve a lăsat jocul să continue. Clinceniul a deschis scorul în minutul 25, când Luncanu a avut o intervenție întârziată la Bălțoi, arbitrul a dictat penalty după semnalizarea asistentului Marchidanu, iar Arman Karamyan a transformat fără probleme. Era primul șut al oaspeților spre poarta lui Petrariu !
Deși a intrat la cabine în dezavantaj, formația băcăuană a lăsat impresia că poate întoarce rezultatul dar, în minutul 49, Clinceniul a făcut 2-0, după un corner executat de Pătrașcu și o lovitură de cap din careul mic a lui Straton, scăpat din marcaj de Predoiu. Deși fusese unul dintre cei mai activi jucători ai echipei sale, Predoiu a fost înlocuit cu Curiliuc, dar cei care au înscris au fost tot oaspeții, prin Godwin (min. 66), rămas singur cu Petrariu după o pasă precisă a lui Artiom Karamyan. După numai 6 minute, Hurdubei a redus din diferență cu un șut din interiorul careului și speranțele gazdelor renășteau, în fața unei defensive extrem de ezitante a Clinceniului. Cu un sfert de oră înainte de final, Curiliuc a ratat singur cu portarul, irosind șansa de a întoarce soarta jocului, iar în ultimul minut de prelungiri Artiom Karamyan a răsucit cuțitul în rană, stabilind scorul final după un contraatac rapid.
Sport Club Bacău debutează cu stângul în Liga a II-a, în fața unui adversar ticsit cu jucători experimentați, dar care a avut o prestație modestă. Rămâne ca băcăuanii să-și însușească lecția ”cum să marchezi de 4 ori din 3 ocazii” și să treacă rapid peste eșecul usturător de sâmbătă.
SPORT CLUB BACĂU: Petrariu – Mihălăchioae, Lozneanu, Adăscăliței, Luncanu (73 Cl. Tudor) – Întuneric, Dumitriu – Husein (61 B. Ungureanu), B. Rusu, HURDUBEI – PREDOIU (52 Curiliuc). Antrenor: Viorel Tănase.
FC CLINCENI: Bolboașă – David, Vițelaru, Straton, ART. KARAMYAN – Pătrașcu, Udrea (33 S. Stancu) – Roșu (76 Pușcaș), GODWIN, Arm. Karamyan – Bălțoi (73 D. Popa). Antrenor: Vali Bădoi.
Cartonașe galbene: Întuneric (29) – Arm. Karamyan (32), Vițelaru (56), Pușcaș (83), Straton (86).
Arbitru: Dan Dreve (Cluj-Napoca). Asistenți: Marius Marchidanu (Brăila) și Iulian Brînză (Botoșani).
Spectatori – 500.
Celelalte rezultate din runda inaugurală, seria I: Unirea Tărlungeni – CSMS Iași 2-3 (0-1), CF Brăila – Unirea Slobozia 2-2 (2-1), Gloria Buzău – Farul Constanța 1-2 (1-1), ACS Berceni – Rapid București 1-1 (1-0). Rapid CFR Suceava – Sportul Studențesc nu s-a disputat, oaspeții nefiind programați. Dunărea Galați a stat.
Acum daca si ei pun meciul cand SC Bacau avea program de odihna, na!
cu antrenorul asta nu stiu daca facem 10 puncte in sezonul asta…aduceti-l pe nea’ Ghita Poenaru la Bacau si mai aduceti 2-3 jucatori sau cel mai bine ar fi sa preluati palmaresul si culorile FCM-ului pt ca aceasta echipa e o fantoma!
aducetii pe Boghian si pe Taban la echipa cati mai multi jucatori care au evoluat la FCM Bacau sau pe Paraschiv de la Otelul Galati pt ca e jucator cu experienta si ne poate ajuta!
Vai de capu nostru ce echipa avem , ati fost fraieri ca lati dat afar pe Baciu de la echipa cu el echipa mergea perfect se crease o echipa buna , si lati adus pe asta care a mai lasat odata echipa pentru una din liga 1 , maidegraba ramanea acolo cu tot cu promisiunile lui ca a facut o echipa super ofensiva , asa de ofensiva incat am luat azi 4 de la o echipa de nimic :)))
Brazilia, de-abia la Cupa Confederatiilor a acceptat 1-4-2-3-1 pentru prima data (!), intrucat i-a gasit pe Paulinho si Luis Gustavo. Steaua isi poate permite, datorita lui Bourceanu si Pintilii. Numai cateva echipe pe glob (!) reusesc 1-4-2-3-1. Viorel Tanase cu cine a studiat, cu Mourinho ? Cum sa-ti permiti 1-4-2-3-1, cu un lot de liga 3 la care au mai fost adusi cativa jucatori cam de acelasi nivel ? 1-4-4-2 inchide spatiile ce pot fi speculate de adversar si il descurajeaza pe acesta, il face sa greseasca, iar, in final, echipa ce joaca cu 1-4-4-2 va invinge chiar cu un lot mai slab decat adversara mai valoroasa, dar care joaca cu un alt sistem. Din toate relatarile, deducem ca cea mai buna echipa e SC Bacau, numai ca aduna foarte multe infrangeri. In liga 1 nu se promoveaza cu impresie artistica, cu Husein si Dumitiu… In liga 1 se promoveaza cu pragmatism, cu transformarea majoritatii fazelor fixe, cu joc simplu, rapid, surprinzator. In stilul acesta, nici peste 10 ani nu se va promova. Am mai transmis ce energizante consuma Steaua. Cu mai mult timp in urma am prezentat „foglia secca” a brazilienilor. Probabil, nu intereseaza.
Ce a stat în spatele performanţelor obţinute de Steaua în acest sezon: aparatele-minune ale lui Neubert şi medicamente precum cele folosite de Bayern şi de Dortmund.
Ce au în comun Bayern, Dortmund şi Steaua? Toate trei au impresionat în sezonul recent încheiat şi fiecare dintre ele s-a axat pe metode de pregătire nemţeşti. Roş-albaştrii i-au copiat pe granzii Germaniei din momentul în care Reghecampf a venit în Ghencea însoţit de preparatorul fizic Thomas Neubert.
Adrian Popa a colaborat cu cuplul Reghecampf-Neubert şi la Chiajna, înainte să treacă la Steaua. Extrema care a prins şi „naţionala” în lunile petrecute în roşu şi albastru a explicat la DolceSport secretele progresului: „Pe lîngă TRX, despre care s-a mai vorbit, am mai folosit şi alte materiale: jumper, role. Şi, foarte important, Thomas are zeci de metode de refacere după efort. Una dintre ele, criosauna, o foloseam şi înainte să vin la Steaua. Iar vitaminele folosite sînt aceleaşi pe care le iau Bayern Munchen şi Borussia Dortmund”.
Sauna cu aer rece e recomandată pentru slăbit, pentru refacere după efort şi pentru creşterea imunităţii.
„Reghecampf e antrenorul care ştie să-mi folosească cel mai bine calităţile, m-a pus în valoare perfect şi la Chiajna, şi la Steaua” (Adrian Popa, mijlocaş Steaua)
Intrati pe Google pe „Adevarata fata a loviturii „foglia-secca”. Ca o completare – august 2013 – golul lui Eric din Pandurii – Astra = 1-3. Se loveste sub minge cu siretul (si sub siret catre varful pantofului, de aceasta data), realizandu-se acea taiere ca la tenis de masa. Foarte slaba e miscarea de rotatie (prezenta la celelalte cazuri prezentate in material). Aici, comprimarea mingii e in emisfera verticala dreapta, incat, in partea a doua a traiectoriei, la decomprimarea mingii, apare tendinta deplasarii spre stanga. Efectul puternic al taierii mingii nu mai lasa si o replica (desi mai slaba) spre dreapta. Din deplasare, nu se putea mai mult de 70% din lovitura standard (din lovitura libera). Eric, nota 10.
FCM 1950 BACAU si atat!
Jocul se rupe la Intuneric. Cel mai slab jucator si mai strica si vestiarul cu sifoane la sefi despre coechiperii lui. Atentie mare. Macar daca ar spune adevarul.
pacat de jucatori ca hurdubei , lozneanu, mihalachioaie si curiliuc ca n-au cu cine juca …
Anul trecut, dupa plecarea lui Viorel Tanase, la infrangerea cu 2-4 cu Moinestiul, in afara de Radutoiu, Fl. Stoica, jocul s-a stricat pe zonele lui Husein, Dumitriu si ale altora (dar cu mai mica importanta). Reabilitarea echipei de atunci s-a facut, in primul rand, pe Intuneric, apoi, pe schimbarea portarului, ca, dupa aceea, sa conteze Blanaru, An. Popa, Schiopu, Bamba adus fundas central, Majer, Hurdubei si B.Ungureanu in atac. Daca ar pleca Intuneric, ar fi acelasi lucru cu plecarea lui G.Muresan de la CFR. Nu se vede, dar se simte. Se poate incerca fara Intuneric. Fara un inlocuitor din afara echipei, problema ligii 3 e rezolvata. Inteleg ca o alta echipa, schimbata total in bine, ar salva situatia. Dar cine da banii ?
Petre Grigoraş ştie că Paszkany şi Mureşan nu au răbdare şi că vor rezultate imediat. Tehnicianul a semnat un contract până în iunie 2014 cu CFR, dar ar putea să plece mai repede dacă nu are rezultate imediate. În cazul în care formaţia din Gruia va fi departe de podium la iarnă, Paszkany şi Mureşan se gândesc să aducă un antrenor care să formeze o echipă redutabilă pentru sezonul viitor. Grigoraş trebuie să obţină rezultate imediate pentru a-şi consolida poziţia la CFR. Tehnicianul este obligat să bată duminică seara pe “U” Cluj pentru a rămâne în continuare în graţiile fanilor şi mai ales ale şefilor. Un semieşec împotriva rivalei locale, care are probleme mari de lot şi se zbate în subsolul clasamentului, ar fi greu digerat în Gruia.