Cristi Fenici versus Știința Bacău în sferturile Cupei României


Tragerea la sorți a partidelor Cupei României la handbal masculin a avut ca rezultat același tablou al meciurilor care ar fi rezultat și după vechiul sistem de desfășurare ! Astfel, Știința Municipal Dedeman Bacău o va întâlni în sferturi, vineri, de la ora 20, pe ocupanta locului 7 din Liga Națională, Poli Timișoara, echipă al cărei coordonator va deveni jucător al vicecampioanei la finalul sezonului. De altfel, într-un interviu acordat site-ului nostru, referindu-se la eventualitatea de a întâlni Știința în Cupa României, Cristian Fenici a răspuns ca un profesionist: ”O să joc cât pot de bine pentru Poli, fiindcă deocamdată sunt sub contract cu ei și așa voi face tot timpul, adică voi apăra culorile clubului la care joc. Dacă vom juca împotriva Bacăului, nu o să mă dau la o parte și nici n-o să spun că nu joc.”

Interesantă a fost și declarația lui Eliodor Voica după partida din ultima etapă de campionat, când le-a atras atenția jucătorilor că nu va accepta din partea lor un simplu act de prezență în Cupa României: ”Ar fi îmbucurător pentru handbalul nostru să vedem meciuri bune, meciuri tari, care să ajute jucătorii să înțeleagă mai bine care este rolul lor, să-și definitiveze mental statutul de jucători profesioniști și să nu facă doar simple acte de prezență.”

Știința și Poli s-au întâlnit și în sferturile de finală ale ediției 2012 a Cupei României, atunci când băcăuanii s-au impus la Baia Mare cu 23-17. Dacă va trece de gruparea bănățeană, vicecampioana va juca sâmbătă, de la ora 13.15, în semifinale, cu învingătoarea din meciul HC Odorhei – CS Caraș-Severin (vineri, ora 18).
De partea cealaltă a tabloului, HCM Constanța va întâlni în sferturi pe Energia Pandurii Tg. Jiu (vineri, ora 14), iar CSU Suceava pe Potaissa Turda (vineri, ora 16), învingătoarele urmând să joace semifinala de sâmbătă, de la ora 11.

Finala Cupei României, competiție ce va avea loc la Brașov, se va desfășura duminică, 19 mai, de la ora 16.15. Toate partidele vor fi transmise în direct de Digisport.

3 comentarii la „Cristi Fenici versus Știința Bacău în sferturile Cupei României”

  1. Personal voi fi in sala pe toata durata competitiei…daca mai e cineva in situatia mea poate facem echipa 🙂

  2. ”Ar fi îmbucurător…” sa-l auzim pe Eliodor, nu doar sa-i citim mesajul „coafat”. Ne-am plictisit.

    Auzi-ia: „să-și definitiveze mental statutul de jucători profesioniști”

    O fi licentiat in psih si noi nu stim…

  3. Baiat bun Voica. Vorbeste numai din carti. A dres bine locul 1 cu 2, a dres bine putinele puncte din cupele europene cu jocul fabulos prestat de echipa. Acum probabil se va drege si in cupa. Daca o castiga devin fanul lui. Daca nu am sa-l analizez psihologic

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.