Trei zile de minihandbal în Bacău


De vineri până duminică, Bacăul va găzdui turneul zonal aferent euro-regiunii RO1 la minihandbal, la care vor participa opt echipe din județele Bacău, Iași, Suceava, Neamț și Vaslui. Organizatorul turneului este clubul HC Buhuși 2011, partidele urmând să se dispute în sălile de sport de la Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan Cel Mare” și Școala ”Constantin Platon”.
Echipele au fost împărțite în două grupe: grupa ”albastră” (LPS Suceava, LPS Onești, LPS Vaslui, LPS Iași) și grupa ”roșie” (HC Buhuși 2011, AS Top Handbal Bacău, LPS Piatra Neamț, CSS Bacău). Vineri și sâmbătă se vor desfășura jocurile din grupe (fiecare cu fiecare), iar duminică, începând cu ora 9, la Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan Cel Mare”, vor avea loc meciurile de clasament.
Primele patru clasate vor obține calificarea la turneul semifinal, ce va avea loc luna viitoare.

Un comentariu la „Trei zile de minihandbal în Bacău”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.