Uite-le, uite-le, uite campioanele ! / ȘTIINȚA BACĂU – Dinamo București 3:2 (25-17, 22-25, 25-15, 23-25, 15-6)


Ca un meci de finală de campionat național care se respectă, cel de luni a avut cinci seturi. Sigur că persoanele cardiace ar putea avea obiecții, dar nu foarte mari, având în vedere felul cum a decurs setul decisiv, când pe teren a fost o singură echipă. Cum care ? Știința Bacău, bineînțeles ! Noua campioană a României. E greu de scris cronica unui asemenea meci, care a fost urmat de o mare sărbătoare.

O sinteză foarte bună a făcut un hâtru din tribună: ”dom’le, sunt ceva probleme cu terenul din stânga, acolo nu se câștigă.” Noroc că Știința a încheiat tie-break-ul în partea dreaptă. Și ce final ! După 1-0, 1-1, 2-1, 2-2 la seturi, băcăuanele s-au dezlănțuit în actul final când, pe serviciul Mihaelei Herlea, s-a făcut 9-3 în fața a 1.500 de spectatori în picioare și în delir, după care victoria a venit de la sine. Fiindcă una din principalele arme ale victoriei Științei a fost al șaptelea jucător al ei, PUBLICUL BĂCĂUAN, care a fost senzațional, excepțional, fantastic și așa mai departe.

Titlul cu numărul 3 a fost sărbătorit îndelung de voleibaliste împreună cu suporterii lor. Pe principalul artizan al succesului, Florin Grapă, finalul jocului și premierea l-au găsit înecat în lacrimi. De bucurie, bineînțeles. Aniversarea a 25 de ani de antrenorat la Știința Bacău nici că putea fi mai frumoasă.

Dank je wel, Kim ! Gracias, Mimi y Lucía! Благодаря, Kreme! Mulțumim, Alexandra, Denisa, Mihaela, Roxana, Crina, Sabina, Izabela, Miki ! Mulțumim, Florin Grapă, Aurel Cazacu, Melu Manta, Cosmin Stan ! Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest mare succes al sportului băcăuan. Ce mai rămâne de spus, decât celebrul ”lăsați-ne să ne pregătim de Champions League” !

10 comentarii la „Uite-le, uite-le, uite campioanele ! / ȘTIINȚA BACĂU – Dinamo București 3:2 (25-17, 22-25, 25-15, 23-25, 15-6)”

  1. Dincolo de atmosfera memorabila din finalul meciului, am remarcat cu amaraciune slaba pregatire a festivitatii de premiere, lipsa oricaror elemente de sarbatoare (baloane, confeti, artificii, jocuri de lumini sau macar flori!). Parca nimeni nu se asteptase sa se decida astazi titlul, tricourile s-au scos dintr-un sac, au fost multe momente penibile de asteptare. Noroc de galerie si de public ca au mai intretinut atmosfera. Cred ca echipa asta merita mai mult macar la finalul fericit al finalei (avand in vedere ca in sezonul regulat meciurile se desfasoara aproape in anonimat comparativ cu handbalul baieti)

    1. Aceasta echipa merita mult mai multe din ce vad eu nu cred ca i s-au adus laudele de CAMPIOANA indeajuns… dar ECHIPA sa traiasca si sa ne duca la cat mai multe satisfactiii!

  2. In continuare in Romania nu se pune accent pe imagine si pe blazon. Nu era asa greu sa scoti niste tricouri si sa le pregatesti inainte de meci. Era o munca titanica sa le pui la loc, in caz de „campioana nedecisa’?
    Au sarbatorit cu o singura sampanie. O mana de confetti si doua sampanii, nu sunt un obstacol de neintrecut!
    Bravo, fetelor!! Tot respectul nostru!

  3. Așa este m.s. Dar aici gazdele poartă vina … Chiar si delegatul federatiei, care ar fi trebuit sa aseze cupa pe masa, de la inceputul competitiei …

      1. Iniţial mi-am pus şi eu întrebarea asta, dar încercând să-mi răspund şi confruntându-mă cu alte păreri, cred că singura explicaţie plauzibilă ar fi că s-a încercat să se păstreze o decenţă faţă de echipa oaspete. Probabil s-a considerat că ar fi fost o presiune prea mare din partea Ştiinţei.

        În fine, felicitări jucătoarelor şi antrenorului pentru că ne-au adus aşa multă bucurie!!! Multă sănătate pe viitor şi să aveţi parte de o carieră cât mai împlinită pe viitor!

  4. felicitari fetelor , felicitari suporterilor care au fost langa voi ,atat in campionat ( aia 50 – 60 ) cat si cei multi la finala.
    sunt bucuros ca am mai putut sa vad un titlu la sporturile de echipa in Bacau, si sa speram ca sponsorii vor veni acum langa voi pentru a va putea intari sa facem jocuri excelente si in Liga Campionilor.
    acum partea proasta e ca eu nu inteleg ce cauta pinguinul ala in negru langa voi la poza intricourile de campioni? Are el vreun merit pentru toata munca voastra? Eu nu cred, dar asa e la noi cand politicul se amesteca cu sportul. PACAT

  5. Bravo Stiinta!!! Poate „pinguinul” gaseste vreo varianta sa tina echipa impreuna! Misto a fost cand au scos cupa dintr-un…sac menajer!!!
    Daca ne vom obisnui cu titlurile la Bacau, ne vom pregati altfel

  6. Unul dintre regretele mele: faptul ca a fost uitata Georgiana FALES, actualmente ,,imprumutata la Tg. Mures; merita si ea un tricou de campioana, poate se va repara gresala.

  7. unde a fost dinamo in momentul premierii……. rusine sa le fie ,,, dar nu fetelor de la dinamo………. piticului marian stefan un om cu caracter 0

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.