Voleibalistele de la Știința Bacău s-au impus fără probleme miercuri, în derby-ul Moldovei, contând pentru penultima etapă a sezonului regulat al Diviziei A1 de volei feminin. Cu argentinianca Mimi Sosa în mare formă, ea având și câteva intervenții de mare efect cu piciorul în apărare, elevele profesorului Florin Grapă n-au avut probleme decât în setul al doilea, când au revenit de la 17-20. Antrenorul băcăuan nu a avut-o nici miercuri la dispoziție pe bulgăroaica Kremena Kamenova (accidentată în continuare), utilizând-o pe postul de secundă pe Roxana Iosef. De asemenea, la coordonare, Florin Grapă a preferat-o pe Miclea-Grigoruță olandezei Kim Staelens.
În ultima etapă a sezonului regulat, Știința Bacău va juca sâmbătă în deplasare, la CSM Lugoj.
ȘTIINȚA: Miclea-Grigoruță (Staelens), Sobo, Sosa, Rogojinaru, Iosef, Herlea (Breban), Gaido- libero. Antrenor: Florin Grapă.
UNIC: Chirilov (Curcă), Marin (Zanfir), Smărăndache, Munteanu, Stancu (Pichiu), Purice, Albu -libero. Antrenor: Daniel Banu.
Bravo, o gura de oxigen necesara.
Hai Stiinta, e timpul sa revenim acolo unde ne este locul!