Câștigător al titlului de cel mai bun handbalist al anului 2012, Ionuț Rotaru a fost aplaudat la scenă deschisă de suporterii Științei Municipal Dedeman Bacău după înmânarea trofeului. Iată interviul pe care ni l-a acordat centrul Științei și al naționalei României.
Rep.: Ionuț, felicitări pentru trofeul obținut. Ce reprezintă pentru tine acest titlu ?
Ionuț Rotaru: Înseamnă enorm, înseamnă că lumea mă iubește și mă apreciază pentru munca pe care o depun pentru Știința și le mulțumesc pe această cale. Chiar a fost o surpriză plăcută pentru mine.
Rep.: Ce a însemnat pentru tine anul 2012 ?
I.R.: A fost un an și cu bune și cu rele. Dacă e să luăm perioada primelor 6 luni, ne-am atins obiectivul propus, după care, în turul care s-a încheiat azi, am avut și meciuri bune și mai puțin bune. Eu sper ca la sfârșitul campionatului să reușim un obiectiv cât mai frumos și mai măreț.
Rep.: Pentru asta va trebui să depășiți sincopele dese din deplasări.
I.R.: Asta-i clar, statistic vorbind, în deplasare facem meciuri mai puțin bune. Vom vorbi între noi și vom vedea ce e de făcut ca să evităm astfel de lucruri neplăcute.
Rep.: Ce așteptări ai de la grupele Cupei EHF ?
I.R.: E o grupă frumoasă, cred că acolo va fi handbalul adevărat, handbalul mare. Avem echipe din Franța și din Germania, țări cu campionate puternice și e bine că ne vom măsura forțele cu astfel de formații, pentru a vedea unde suntem la ora actuală.
Rep.: În final, te rog să transmiți un mesaj iubitorilor de handbal din Bacău.
I.R.: Le transmit urări de bine și un an nou cât mai bun. Le mulțumim tuturor celor care sunt alături de noi și sperăm să țină în continuare cât mai aproape.
Felicitari Ionut !