Avancronică / Știința MD Bacău – CS Caraș-Severin (joi, ora 16)


La ultima apariție oficială din acest an, handbaliștii Științei Municipal Dedeman Bacău vor să șteargă impresia lăsată în deplasarea la București și să le ofere suporterilor o victorie în dar de sărbători. Chiar dacă CS Caraș-Severin nu va fi un adversar tocmai comod, vicecampioana României e extrem de greu de depășit pe propriul teren, în fața propriilor suporteri. Știința are patru victorii din tot atâtea meciuri disputate acasă, cu o medie de 33 de goluri/partidă, în timp ce echipa reșițeană a jucat tot de patru ori în deplasare, unde a câștigat o dată (la Cluj-Napoca), a obținut o remiză (la CSM București) și a pierdut de două ori (la Timișoara și la Târgu Jiu), având o medie de 23 de goluri/meci disputat pe teren străin. Partida Știința MD Bacău – CS Caraș-Severin va fi arbitrată de clujenii Gabriel Badiu și Ioan Barbu. La finalul întâlnirii, va fi decernat trofeul pentru cel mai bun handbalist băcăuan al anului 2012, desemnat în urma anchetei realizate de site-ul nostru. Tot atunci, va fi extras dintre cititorii participanți la sondaj și câtigătorul tricoului de vicecampion cu autografele jucătorilor Științei.

Celelalte meciuri ale ultimei etape a turului Ligii Naționale: Poli Timișoara – HCM Constanța 23-35, Dinamo – U Transilvania Cluj, CSU Suceava – CSM București, Pandurii Tg. Jiu – HC Odorhei și CSM Ploiești – Potaissa Turda.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.