Prezentare adversare Cupa EHF / SC Magdeburg – de trei ori câștigătoare a competiției


Încheiem prezentarea viitoarelor adversare ale Științei Municipal Dedeman Bacău cu echipa care vine din cel mai puternic campionat din lume, Bundesliga. Colin Voica spunea că SC Magdeburg nu mai e ce-a fost, iar pentru a înțelege spusele sale, e de-ajuns să citim palmaresul echipei germane: de trei ori câștigătoare a Cupei Campionilor (1978, 1981, 2002) și de trei ori câștigătoare a Cupei EHF (1999, 2001, 2007).

Vedetele echipei sunt doi stranieri: pivotul polonez Bartosz Jurecki (33 de ani, 1.92 m), care a făcut parte din echipa care a câștigat Cupa EHF în 2007, și interul stânga sloven Ales Pajovic (33 de ani, 1.97 m), care a petrecut 5 sezoane la super-puterea Ciudad Real. SC Magdeburg e o echipă cu o medie de vârstă ridicată, capitol la care ”excelează” portarul danez Kristian Asmussen (41 de ani), dar și centrul norvegian Stian Tönnesen (38 de ani).

În sezonul trecut, SC Magdeburg a ajuns până în semifinalele Cupei EHF, unde a fost eliminată de francezii de la Dunkerque. În actuala ediție a competiției, echipa germană i-a eliminat cu mari emoții pe macedonenii de la Vardar Skopje, după 30-27 la Magdeburg și 26-28 la Skopje. În Bundesliga, SC Magdeburg ocupă locul 9 (din 18) după 14 etape. Știința va juca împotriva nemților în etapa a doua, la Magdeburg, pe 16/17 februarie și în ultima etapă, la Bacău, pe 23/24 martie.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.