Trei titluri băcăuane la Cupa ”Mihai Codreanu”


În data de 24.11.2012, avut loc în Sala Sporturilor din Iași, concursul interjudețean de judo dotat cu cupa “Mihai Codreanu” pentru categoriile de vârstă U13 și U 15 (m+f). Trei judoka de la S.C.M.-Judo Club ,,Royal’’ Bacău au participat însoțiți de părintele unuia dintre ei și s-au întors victorioși. Organizatorii au apreciat munca primilor clasați cu diplome, medalii și tricouri de campioni.
Cei trei băcăuani care au urcat pe prima treaptăa podiumului sunt: Dragoș Prosie (38 kg., U13), Mario Ioniță (50 kg., U15) și Rareș Prosie (55 kg., U15). De apreciat efortul sportivilor, care au făcut deplasarea fără profesor, dar mai ales al părinților acestora care au finanțat deplasarea. Sportivii Dragoș și Rareș Prosie fac naveta la Bacău săptămânal de 2-3 ori de la Oncești, la o distanță de 40 km. Felicitări tuturor, sportivi și părinți. Totul îmi aduce aminte de o deplasare la Bucureşti, prin anii ’70, când profesorul Chelariu a revenit urgent la Bacău iar sportivii rămaşi cu părinţii s-au întors acasă cu Marele Trofeu al ,,Festivalului Naţional de Judo’’.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.